Un număr de 555.408 fermieri au beneficiat de  plățile în avans efectuate de Agenția Pentru Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în cadrul Schemei de Plată Unică pentru Suprafață (SAPS) – Campania 2013, care se ridică la valoarea de 1.400.844.142,89 lei, adică 313.844.832,56 euro.

În cadrul campaniei SAPS 2013, România beneficiază de o  alocare financiară de 1.213.143.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru o suprafață de referință de 8.716.370 ha. Anul acesta este prima dată când APIA a efectuat plăți în avans, în cuantum de până la 75% din suma cuvenită, fermierilor care au depus cereri de plată pe suprafață, în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală. Printre acestea se numără Măsura 211 „Plăți pentru zona montană defavorizată”, Măsura 212 „Plăți pentru zone defavorizate – altele decât cele montane” și Măsura 214 „Plăți pentru agromediu”. Astfel, în perioada 05.09. – 05.10.2013, au fost efectuate plăți din FEADR (Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală) în valoare totală de 1.195.169.562 lei (268.909.790 euro). De acest avans au beneficiat toți fermierii care au solicitat sprijin în cadrul măsurilor Axei II, pentru care s-a efectuat verificarea necesară condițiilor de eligibilitate. Plățile s-au efectuat la cursul de schimb de 4,4445 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2012 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 01 /03 din 04 ianua­rie 2013.

Ajutor specific pentru agricultura ecologică

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul judeţean Ilfov, informează fermierii că pot depune până la data de 29 noiembrie 2013 cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea  calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică. 

De asemenea în data de 10.10.2013 a fost publicată în Monitorul Oficial 630 H.G.763/2013 pentru apro­barea normelor metodologice, pen­tru acordarea unui ajutor de stat pentru motorină utilizată în agricultură.

Perioada de aplicare a prezentei scheme este de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri până la data de 30.09.2014.

Pentru anul 2013, cererea se depune după 20 zile de la data intrării în vigoare, dar nu mai târziu de 13.12.2013, iar pentru anul 2014 ce­rerea se  depune în pe­rioa­da 1-31.12.2013.

După ce vor apărea normele metodologice, Centrul Județean APIA Ilfov va reveni cu precizări. Totodată, Agenția informează că, în săptămâna 21-25 octombrie, s-au efectuat plăţi către fermierii din Ilfov, după cum urmează:

– 81.500 lei, subvenţie pentru ameliorare rase;

– 57.687.62 lei, plata tranşei IV, subvenţie prime asigurare.