De fiecare dată când am stat de vorbă cu primarul comunei 1 Decembrie, am avut aceeași impresie: omul acesta este un încăpățânat, dar în sensul bun al cuvântului. Și asta pentru că Gheorghe Petre dacă și-a propus ceva, nu se lasă până nu își duce treaba al bun sfârșit.
Cea mai bună dovadă în sprijinul celor spuse mai sus este modul în care a rezolvat problema transportului cu autobuzele RATB. Este cunoscut că, îndeobște, mai toți ilfovenii care circulă cu mijloacele de transport ale Regiei bucureștene, „uită” să-și mai cumpere abonamente și fac „blatul”. Ei au, deja, și o poreclă pentru mașina RATB, pe care au botezat-o „Gratuita”. Această atitudine a determinat multe primării să renunțe la contractele cu această Regie.
Cum i-a „convins” Gheorghe Petre pe blatiști
Cum vă spuneam, cu primarul din comuna 1 Decembrie nu e bine să te pui. Așa că, el a angajat, prin gospodăria comunală, patru controloare. Iată ce povestește primarul: „La început nu mi-am dat bine seama cum stau lucrurile. Când am văzut facturile de miliarde (lei vechi n.r), am angajat patru fete, cărora le-am dat sarcina să nu-i lase pe cei care nu validează cardul de călătorie, să urce în autobuz. Dacă vreunul din ei face scandal, sunt sunat și mă duc imediat și rezolv problema. De asemenea, fetele mele întocmesc fișe zilnice în care specifică numărul de călători plătitori, încă din data de 25 septembrie 2012, de când am introdus RATB-ul. Rezultatul? Am redus substanțial cheltuielile, la câteva sute de milioane… Deși, la început s-au supărat, până la urmă cetățenii au înțeles că dacă nu plătesc rămân fără transport și acum nu prea mai sunt probleme”.
Asociațiile de proprietari, vitale pentru bunul mers al localității
Înființarea asociațiilor de proprietari este un demers absolut necesar pentru comuna 1 Decembrie, susține primarul. Unul dintre motive este determinat de faptul că societățile furnizoare de utilități nu mai au voie să încheie contracte individuale cu beneficiarii, ci doar cu asociațiile de proprietari. „Zilele trecute au venit inspectorii ANRSC și ne-au pus în vedere ca, în termen de 45 de zile, să înființăm asociații de proprietari. În caz contrar, vom fi obligați să plătim 800 de milioane amendă. Până acum, am reușit să facem 35 de astfel de asociații, din totalul de 76, câte ar trebui înființate.
Aceste asociații sunt, de asemenea, necesare pentru programul de reabilitare termică a blocurilor”, ne-a spus Gheorghe Petre.
Cetățenii, partenerii primăriei
Primarul Gheorghe Petre își dorește ca relațiile sale cu concetățenii săi să se desfășoare sub forma unui parteneriat. „Este foarte important ca oamenii să înțeleagă că primăria trebuie să fie considerată ca un partener, un colaborator al cetățeanului, cele două părți să conlucreze pentru binele localității. Ele se pot sprijini, astfel, reciproc pentru ca așezarea noastră să progreseze. Asta aștept eu de la ei. Să înțeleagă că numai împreună putem reuși să punem comuna 1 Decembrie pe un nou făgaș. Adică, pe făgașul dezvoltării. Astfel, vom avea cu toții de câștigat”, a ținut să sublinieze Petre Gheorghe.