@ Parohia Lipia și-a plecat genunchii în fața marelui Voievod al Moldovei
An de an, la început de iulie, Biserica Ortodoxă Română îl așază în lumina sărbătorii pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, domnul Moldovei care și-a legat numele atât de biruințele de pe câmpul de luptă, cât și de statornicia credinței, de dragostea față de Biserică și de numeroasele lăcașuri de cult ridicate spre slava lui Dumnezeu.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 812, ediția print
La mai bine de cinci veacuri de la trecerea sa la cele veșnice, marele voievod continuă să fie cinstit cu aceeași evlavie, iar pilda vieții sale rămâne la fel de vie în conștiința credincioșilor. La Gruiu, în biserica Parohiei Lipia, sărbătoarea a început încă din ajun, printr-o priveghere deosebită închinată Sfântului Ștefan cel Mare. În lumina candelelor și în glasul cântărilor bisericești, credincioșii au petrecut întreaga noapte în rugăciune, aducând cinstire domnitorului care a înțeles că puterea unui conducător se sprijină, mai întâi de toate, pe credință. ”Programul liturgic a debutat prin săvârșirea Vecerniei Mari unită cu Litia, slujbă în cadrul căreia au fost rostite rugăciuni speciale de mulțumire și cerere către Bunul Dumnezeu, continuând apoi cu Utrenia, iar spre dimineață cu Dumnezeiasca Liturghie, centrul vieții liturgice și duhovnicești a Bisericii Ortodoxe. Pe parcursul întregii nopți, credincioșii au rămas în rugăciune, participând cu evlavie la cântările și slujbele dedicate Sfântului Voievod Ștefan cel Mare”, ne-a spus părintele Tudor Vicențiu, parohul Parohiei Lipia. Alături de părintele paroh a slujit și părintele Stelică Condrache, de la Parohia Vânători, Protoieria Ilfov Nord, într-un frumos duh de comuniune și slujire frățească. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, acesta a evocat personalitatea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, domnitorul care a unit sabia cu rugăciunea, vitejia cu smerenia și dragostea de țară cu iubirea față de Dumnezeu. Părintele a amintit că înaintea fiecărei lupte voievodul își pleca genunchii în rugăciune și își punea nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu și în ocrotirea Maicii Domnului, iar după fiecare biruință ridica biserici și mănăstiri în semn de mulțumire. Totodată, acesta a subliniat că adevărata moștenire lăsată de Sfântul Ștefan cel Mare nu se măsoară doar în cetăți și ziduri, ci mai ales în exemplul unei vieți trăite cu credință, responsabilitate și dragoste față de popor.
Pilda Sfântului Voievod Ștefan cel Mare merge mai departe
La această priveghere au luat parte numeroși credincioși. Printre cei prezenți s-a aflat și primarul comunei Gruiu, Ion Samoilă, care a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestui moment de rugăciune. ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare ne-a învățat că iubirea de Dumnezeu și iubirea de țară merg împreună. Avem datoria să păstrăm credința, tradițiile și valorile pe care le-am moștenit și să le lăsăm mai departe generațiilor tinere. Îi felicit pe părinții slujitori pentru că, prin astfel de momente, întăresc viața duhovnicească a comunității noastre”, a spus primarul Ion Samoilă. Orele petrecute împreună în rugăciune, frumusețea cântărilor bisericești și liniștea așternută peste biserică au făcut ca privegherea să fie o adevărată mângâiere sufletească pentru cei prezenți. La plecare, mulți dintre credincioși purtau pe chip aceeași bucurie liniștită pe care o lasă întotdeauna întâlnirea cu Dumnezeu și cu sfinții Săi. Canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992, alături de Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, Ștefan cel Mare a fost trecut în rândul sfinților pentru eroismul său, dar mai ales pentru viața trăită în ascultare de Dumnezeu și în slujirea poporului român. În el s-au împletit dreptatea, milostenia, curajul, evlavia și răbdarea în încercări. Chipul său privește și astăzi din paginile istoriei și din icoanele sfinte. Pentru credincioșii din Lipia și din întreaga țară, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare rămâne unul dintre cei mai străluciți domnitori ai Moldovei, și pilda unui conducător care și-a înțeles domnia ca pe o slujire înaintea lui Dumnezeu, lăsând în urmă o moștenire pe care timpul nu a putut să o umbrească.
