Curtea Constituţională a respins, cu majoritate de voturi, sesizarea președintelui Traian Băsescu în cazul legii referendumului, care prevede reducerea cvorumului de participare la 30%. Noua formă a legii referendumului va putea fi aplicată peste un an.

Președintele Traian Băsescu are termen 10 zile pentru a promulga noua lege a referendumului, de la momentul comunicării către șeful statului a deciziei Curţii Constituţionale. Astfel, conform calendarului, președintele ar trebui să promulge modificările aduse legii referendumului până în data de 24 noiembrie. În această situaţie, organizarea unui referendum de revizuire a Constituţiei, concomitent cu un prim tur al alegerilor prezidenţiale, intenţie anunţată de liderii USL, ar mai fi posibilă doar în duminica de 30 noiembrie 2014. Modificarea Legii referendumului, prin care se reduce la 30 la sută pragul la referendum, este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, în 26 iunie, Curtea Constituţională.