Cauciurile de iarnă sunt obligatorii și în acest sezon

Legea echipării autoturismelor cu cauciucuri de iarnă se aplică și în acest sezon. Așadar, dacă nu te conformezi și nu-ți dotezi mașina cu anvelope de iarnă, ești pasibil de amendă. Află din Jurnalul de Ilfov care anvelope sunt acceptate, cum te poate prinde polițistul de circulație încălcând legea și ce te așteaptă dacă ești un șofer neglijent!

Conform legii, nu ai voie să circuli pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, cu mașina fără cauciucuri de iarnă. Mai exact, obligativitatea utilizării anvelopelor nu este condiționată de o anumită perioadă de timp, ci numai de starea carosabilului. Dacă nu îți dotezi mașina corespunzător sezonului, pe lângă sancțiunile drastice, în caz de accident poți fi nevoit să suporți daunele integral. Multe dintre companiile de asigurări, nu despăgubesc conducătorii auto dacă mașinile sunt asigurate, dar nu sunt echipate de iarnă în momentul accidentului. Controlul anvelopelor îl poate face doar polițistul de la Rutieră (nicidecum cel local) și nu trebuie să dureze mai mult de 15 minute. 

 Riști să fii sancționat și pentru cauciucurile tăiate 

Se realizează doar verificarea cauciucurilor, nu a întregului autoturism, după cum anunță Ministerul Transporturilor. În cazul în care conduci un autovehicul de transport marfă cu o masă totală de peste 3,5 tone sau un autovehicul de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune, vei fi controlat de un reprezentant al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. Atenție, însă! Odată cu aceste controale, polițiștii de circulație verifică și starea anvelopelor. Dacă autoturismul prezintă alte caracteristici decât cele prevăzute în cartea de identitate, tăieturi, rupturi sau este uzat peste limita admisă legal, riști să fii sancționat. 

Ce anvelope trebuie să-ți iei?

Nu te grăbi să dai banii pe orice fel de cauciucuri. Sunt admise doar cele care au inscripționate unul dintre simbolurile: 

 MS;

 M+S;

 M&S;

 M.S. 

Reține! „Anvelopele denumite comercial „all seasons” sau 4S, ca și cele Winter, Alpin sau Mountain vor fi acceptate numai dacă au marcajul specific anvelopelor de zăpadă (M&S, M+S, M.S.)”, avertizează reprezentanții Ministerului Transporturilor. 

1.600 de lei amendă, dacă nu schimbi anvelopele 

Nu încerca să fentezi legea! Riști să rămâi fără certificatul de înmatriculare a mașinii și ești pasibil de o sancțiune de la 9 la 20 de puncte. Asta înseamnă că te paște o amendă cuprinsă între 720 de lei și 1.600 de lei.