Premierul Victor Ponta a anunțat, după întâlnirea cu președintele Traian Băsescu, că șeful statului nu va semna memorandumul cu FMI.

„Memorandumul nu îl semnează. Vestea bună pe care mi-a dat-o domnul ministru Voinea (ministrul delegat pentru buget n.r.) este că a discutat la Comisia Europeană și, dacă avem bugetul votat în condițiile în care l-am discutat cu Comisia Europeană, atunci vom primi în continuare acel top up de 10 %, nu vom pierde 30 de milioane pe lună. Dar trebuie să votăm cât mai repede bugetul ca să nu existe un pericol nici măcar pentru luna ianuarie”, a adăugat Victor Ponta. Șeful Guvernului a adăugat că i-a precizat președintelui, în discuții, că politica fiscal bugetară e responsabilitatea Guvernului și Parlamentului, lucru cu care președintele a fost de acord. Premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu au avut, marți, o întrevedere la Palatul Cotroceni, la solicitarea primului ministru, pentru identificarea soluțiilor de deblocare a situației create prin refuzul șefului statului de a semna memorandumul cu FMI.