Praesidium-ul Confederaţiei Generale a Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană (COGECA) a aprobat conceptul și programul primului proiect european de formare a liderilor de cooperativă, formulat în colaborare cu Academia Wageningen, informează Federaţia PRO AGRO.

Programul va fi organizat la Bruxelles (la sediul Copa-Cogeca) între 2 și 4 martie 2014. La acest program european de formare se vor dezbate numeroase aspecte referitoare la strategia comercială, cadru legal, finanțare, guvernare, lanț alimentar, dar și lucrări bazate pe studii de caz naționale și sectoriale. Formatorii provin din diferite Universitați ale UE și din exterior (SUA). Managerii români pot beneficia de acest program datorită faptului că PRO AGRO face parte din COPA-COGECA. Directorii cooperativelor agricole din România vor avea asigurată traducerea în limba română la acest program de formare, deoarece federația amintită a achitat serviciile lingvistice, pentru aceasta fiind nevoie de minimum 3 participanți care să acceseze acest program.

Potrivit comunicatului PRO AGRO, pentru a participa la acest program european de formare a directorilor cooperativelor, înscrierile se pot face până pe 27 ianuarie 2014, urmând a primi confirmarea înscrierii pe 31 ianuarie. Taxa de înscriere este de 2.295 € per participant, la care se aplică o reducere de 10% în cazul grupurilor de 3 până la 5 participanți. Taxa de înscriere include toate costurile, cu excepția celor aferente călătoriei participanților.

Totodată, începând cu anul 2014, românii vor avea informaţii disponibile pe site-ul COPA COGECA (www.copa-cogeca.eu), în limba română, referitoare la accesul rapid la noutăţi, grupe de lucru, campanii de promovare dezvoltarea politicii agricole comune, reprezentarea intereselor sectorului agricol european, corespondența cu oficiali europeni, poziții, adrese, comunicate de presă, rapoarte, seminarii şi evenimente.