Traian Băsescu a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că a promulgat bugetul de stat pentru anul viitor, în condițiile în care Executivul a fost de acord cu amânarea, pentru trei luni, a intrării în vigoare prevederilor privind majorarea accizei pe carburant – motorină și benzină.

„Față de 2,4 miliarde, cât era prevăzut în bugetul de stat ca venituri de pe urma acestei taxe suplimentare, suspendarea aplicării pe termen de trei luni înseamnă 600 milioane lei mai puțin în bugetul de stat. Este o sumă foarte mică în raport cu excesele care sunt în buget și care pot fi ajustate în foarte multe zone ale bugetului unde sunt bani în exces, fie că vorbim de banii de la ministerul domnului Dragnea, fie că vorbim de excesul de prevedere bugetară la serviciul datorii externe sau minimalizarea unor încasări, cum ar fi cele din taxa pe stâlp”, a explicat Băsescu. 

În opinia sa, acciza pe carburant reprezintă o eroare în negocierile purtate de Executiv cu Fondul Monetar Internațional și cu Comisia Europeană, urmând să explice, la începutul anului viitor, misiunii FMI faptul că această taxă ar fi „frânat economia”. 

„Obiectivul meu nu a fost unul legat de o confruntare, ci de a corecta o greșeală în negocierile cu Fondul și cu Uniunea Europeană. În mod egal, atât Guvernul, cât și FMI și CE au greșit, încărcând excesiv cu o taxă nenecesară consumul de motorină și benzină. În acest sens, când va veni misiunea Fondului și a UE la București, în ianuarie, voi fi cel care își asumă explicarea către partenerii noștri externi a erorii introducerii acestei taxe care avea rolul să frâneze creșterea economică și să crească prețurile. (…) Eu nu voi valida nicio scrisoare către boardul Fondului în care se pune problema creșterii taxelor pe combustibil”, a explicat președintele. Băsescu a completat că speră ca termenul de trei luni, cât este amânată punerea în aplicare a prevederilor referitoare la majorarea accizei pe combustibil, să se prelungească „pentru totdeauna”. 

„Sunt convins că taxa poate fi evitată complet și acesta va fi obiectivul meu în discuțiile cu Fondul și cu Uniunea Europeană”, a întărit Traian Băsescu.