Prin noua Politică Agricolă Comună (PAC), subvenţia la hectar pentru un tânăr fermier de până în 40 de ani care îşi începe activitatea în domeniul agricol va fi mărită cu 25%, în primii 5 ani.
Acest supliment se acordă într-o limită maximă cuprinsă între 25 şi 90 hectare, care urmează să fie stabilită de fiecare stat. Măsura va fi finanţată cu până la 2% din fondurile PAC destinate plăţilor directe din fiecare stat membru.
În plus, în cadrul programului de dezvoltare rurală, tinerii fermieri vor putea beneficia în continuare de ajutor financiar nerambursabil de până la 70.000 euro pentru instalarea în fermă/deschiderea unei afaceri în agricultură, formare profesională şi servicii de consultanţă.
Noua PAC oferă statelor membre posibilitatea de a introduce o schemă de plată fixă simplificată pentru micii fermieri. Orice fermier poate participa la schema pentru micii fermieri, prin care primeşte o subvenţie anuală fixă cuprinsă între 500 şi 1.250 euro, conform unor proceduri mult simplificate. Participanţii la schema de plată pentru micii fermieri vor avea de respectat cerinţe mai puţin exigente legate de eco-condiţionalitate şi vor fi scutiţi de la aplicarea măsurilor de „înverzire”.