Nu-ți achiți taxele și impozitele la timp? Statul te arde la buzunare. Întârzierile la plata datoriilor te obligă la penalități. Uite, cum te “taxează” statul în acest an dacă vei fi rău-platnic!
Fiecare zi de întârziere a plății taxelor și impozitelor la Fisc, începând cu ziua imediat următoare și până la data achitării sumei, vei fi penalizat. Asta dacă nu reușești să-ți achiți datoria în cel mult o lună de zile de la data scadenței. Pentru două luni de întârziere sau mai mult, vei suporta sancțiunile costisitoare impuse de Administrația Financiară. Așadar, pe lângă suma pe care o ai de achitat și penalitatea care-ți revine pentru neplata la timp, vei scoate bani din buzunar și pentru dobândă. Iar reglementările legale vor fi valabile pe tot parcursul anului. Concret, dacă achiți datoria în cel mult 90 de zile de la data stabilită de autorități, vei plăti o penalitate de întârziere de 5%. Iar dacă nu te grăbești să-ți stingi datoria nici după aceste trei luni, vei fi pasibil de o sancțiune de 15%. Ai grijă! Banii pe care-i vei da în plus pentru zilele de întârziere, nu te scutesc de obligația de plată a dobânzilor.
Ce-ți cere statul anul acesta?
- până la 15 ianuarie trebuia să depui declarația privind venitul estimat (Formularul 220), dacă ai mai mult de cinci locuințe închiriate;
- să-ți depui declarația privind veniturile obținute (Formularul 224), dacă primești bani din străinătate, lunar, până la data de 27 ianuarie;
- să-ți depui declarația privind venitul estimat (F 220), dacă ai mai mult de cinci locuințe închiriate, câștigi bani din drepturi de proprietate intelectuală, din activități independente sau agricole până pe 31 ianuarie;
- să-ți depui declarația privind impozitul pe venituri obținute cu regim de reținere la sursă (Formular 205), dacă faci bani din vânzarea de bunuri în consignație, din activități de expertiză contabilă și tehnică, precum și din convenții, până pe 28 februarie;
- să-ți plătești impozitele și taxele anticipat pentru trimestrul unu, dacă ai venituri din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor (cu excepția veniturilor obținute din arendare și activități agricole), până la data de 25 martie;
- să-ți achiți prima tranșă din taxele și impozitele locale, până la 31 martie;
- să-ți depui declarația care atestă ce venituri ai obținut anul trecut dacă ai câștigat bani din activități independente, cedarea folosinței bunurilor mobile și imobile, activități agricole, operațiuni de vânzare-cumpărare de valută, drepturi de proprietate intelectuală, dividende, premii și jocuri de noroc (Formularul 200 sau 201 după caz), până la 26 mai;
- să-ți depui declarația care certifică sumele încasate din activități agricole (Formularul 221), tot până la 26 mai;
- să-ți plătești anticipat pentru semestrul doi taxele și impozitele dacă ai venituri din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor cu (excepția veniturilor realizate din agricultură și arendare) până la 25 iunie;
- să-ți achiți anticipat taxele și impozitele dacă închiriezi în scop turistic locuințe aflate în proprietatea ta, care au o capacitate de cazare cuprinsă între una și cinci camere inclusiv – (prima tranșă), până la 25 iulie;
- să-ți plătești taxele și impozitele pentru trimestrul trei în cazul în care obții venituri din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor (doar încasările din realizate din arendare și agricultură fac excepție), până la 25 septembrie;
- să-ți achiți ultima tranșă din taxele și impozitele locale până la 30 septembrie;
- să-ți plătești a doua tranșă a impozitelor în cazul în care ai case închiriate în scop turistic, până la 25 noiembrie;
- să-ți achiți anticipat taxele și impozitele pe semestrul patru, dacă obții venituri din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor (fără veniturile realizate din agricultură și arendare).