Comitetul de coordonare de la CJI
Prima rundă din bătălia cu natura dezlănțuită a fost câștigată, o spunem cu mâna pe inimă, de firmele care s-au ocupat de degajarea drumurilor județene. Dar, această victorie nu ar fi fost posibilă fără organizarea ireproșabilă efectuată de comitetul de coordonare de la Consiliul Județean, condus de Liviu Grădinaru.
Liviu Grădinaru este directorul general al Direcției Generale Economic Investiții și Absorbție Fonduri Europene din cadrul Consiliului Județean Ilfov. Directorul Grădinaru este cel care ne-a descris modul în care este organizată activitatea de deszăpezire în județ.
Patru firme se luptă cu nămeții din Ilfov, pe cei 386 de kilometri de drumuri județene
În urma licitației efectuate de CJI, au ieșit câștigătoare patru companii: AS Construct, Grand Construct, Stone SRL și Rotary Construction. Ele își împart cel 6 baze în care se găsesc utilajele specializate pentru asemenea intervenții și unde sunt stocate materialele antiderapante. Ele sunt răspândite pe tot teritoriul județului, după cum urmează: Baza 1, la Șanțu-Florești, comuna Gruiu, Baza 2 la Săftica, comuna Balotești și Baza 3 – Moara Vlăsiei. Baza 4 este împărțită în două locuri, la Brănești și Glina, Baza 5 se află între Vidra și Berceni, iar baza 6 se găsește la Chiajna, în apropierea stadionului. Mai există și baza societății Contrans, care aparține CJI, dar care este ținută în rezervă, pentru a interveni în situații neprevăzute. Contrans are în dotare 4 autobasculante, dintre care două sunt dotate cu sărărițe, un încărcător și un autogreder. Acestea acționează în situații de urgență, cum ar fi o ambulanță blocată, sau când anumite mașini de intervenție nu pot pătrunde într-o anumită zonă. Prin urmare, ne-a informat Liviu Grădinaru, dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, a fost foarte mulțumită de modul în care s-a acționat pe drumurile județene.
„Consider că, anul acesta, am încheiat contracte foarte avantajoase cu cei patru operatori. Toate contractele ne vor costa 3 milioane de lei, pentru întreaga perioadă de iarnă, atât pe 2013, cât și pentru 2014. Dar, atenție, nu se plătesc imobilizările! Plătim doar activitatea propriu-zisă, adică fix ceea ce se deszăpezește. Nu se emite nicio factură decât după ce ne întrunim cu toți operatorii, analizăm lucrările executate și, în funcție de rezultate, facem plățile”, ne-a precizat Liviu Grădinaru. Mai mult, am aflat că au fost organizate și trei echipe care inspectează pe teren modul în care s-a efectuat deszăpezirea și care întocmesc rapoarte care stau la baza aprecierii activității efectuate de operatori.
Coordonare bună, rezultate pe măsură
Cum spuneam, primul episod de vreme rea a fost trecut cu bine de responsabilii cu deszăpezirea din Ilfov. Liviu Grădinaru spune că a existat o colaborare foarte bună cu primarii localilităților ilfovene, cu poliția și cu echipele de inspecție. „Am verificat, întotdeauna, informațiile despre situația din teren, din două surse.
Au existat, inerent și unele probleme iscate de urgia naturii. Astfel, în noaptea de sâmbătă, 25 ianuarie și duminică 26, ianuarie au fost blocate, pentru o perioadă de timp, 6 drumuri județene. Este vorba de DJ 101B, între Nuci și Merii Petchii, DJ 200, între Ștefănești- Dascălu și Gădiștea-Gagu, DJ 402 între Gagu-Vânători și Petrăchioaia-Măineasca, DJ 200 B, între Dimieni-Tunari, DJ 401, între 1 Decembrie și Dărăști-Ilfov și, în fine, DJ 100, între Afumați-Ștefănești. Toate aceste blocaje au fost rezolvate, cu promptitudine, în cursul acelei nopți, astfel că în dimineața de duminică aceste drumuri erau practicabile. Un alt lucru care merită menționat este acela că, în Ilfov, nu au fost semnalate cazuri de oameni și mașini blocate în nămeți…
Comitetul de la CJI, mereu cu ochii pe operatori
Liviu Grădinaru a realizat un sistem de coordonare și control care merge ceas. Astfel, în cazul în care sunt anunțate fenomene meteorologice extreme, cum ar fi codul portocaliu, primul pas este cel al convocării unei ședințe operative cu reprezentanții operatorilor. În această ședință este pus la puncț modul de acțiune în teren. Urmează, apoi, o inspecție a utilajelor care vor acționa, precum și a stocurilor de materiale antiderapante, efectuate de echipele de control. Am asistat la o astfel de inspecție la Baza 3, de la Moara Vlăsiei, unde acționează AS Construct, inspecție efectuată chiar de directorul Grădinaru. Acesta i-a transmis administratorului bazei, Mihai Dragomir, ultimele instrucțiuni. În curte, câțiva muncitori schimbau un piston hidraulic de la unul din camioanele cu lamă din dotare. Am aflat că acestea urmau să fie împrăștiate, cu două ore înainte de intrarea în vigoare a codului portocaliu anunțat de ANM pentru miercuri dimineața, în zonele în care trebuie să acționeze. Simplu, nu-i așa, ar zice cineva dinafară. Dar, în spatele acestei simplități stau zeci de ore nedormite, de stat în frig și viscol, de asumare a unor decizii și responsabilități de care poate depinde, uneori, viețile oamenilor.