Vrei să călătorești în Europa cu bani puțini? Societatea Națională de Transport Feroviar pune la dispoziția pasagerilor care circulă în statele Uniunii Europene, legitimații la preț redus.
Dacă vrei să te relaxezi, să te bucuri de o binemeritată vacanță de vis, departe de casă, admirând frumusețile Europei, deplasarea cu trenul ar putea fi soluția cea mai potrivită. Mai ales, în cazul în care nu dispui de un buget generos. Tot ce trebuie să faci este să-ți cumperi legitimația InterRail Global Pass eliberată de Societatea Națională de Transport Feroviar CFR Călători. În baza acestei cartele, vei putea călători nelimitat, în 30 de state europene. Vestea bună este că la achiziționarea legitimației vei beneficia de o reducere de cel puțin 15% din tariful real al călătoriei. Cartela este valabilă de la cinci zile până la o lună și-ți permite să-ți schimbi ruta în timpul călătoriei. Bineînțeles, vei avea o reducere semnificativă și pentru mezinul familiei. Pentru copil vei plăti mai puțin cu până la 50%. Tinerii cu vârste sub 26 de ani și bătrânii au, de asemenea, reduceri substanțiale la achiziția legitimației. Și totuși, cât te costă călătoria prin Europa? Cinci zile de călătorit cu trenul la clasa superioară te costă 375 de lei. Călătoria copilului ajunge la 187,50 de lei, iar dacă te însoțește și o persoană trecută de 60 de ani, vei mai achita încă 337 de lei. Cea mai scumpă călătorie care se întinde pe o durată de 30 de zile, te costă 893 de lei pentru tine ca adult, 446,50 de lei pentru copil și 804 lei pentru seniorul grupului. CFR Călători a pus deja în vânzare aceste cartele.