În urma trimiterii spre reexaminare, de către președintele Băsescu, a legii de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole către persoane fizice, senatorii au adoptat modificări importante, aprobând, practic obiecțiile șefului statului.
Printre modificări se numără înseși denumirea legii, potrivit precizărilor făcute de secretarul de stat Daniel Botănoiu, care va purta numele de legea vânzării terenurilor. Un alt amendament adus legii elimină articolul prin care se prevedea înființarea Autorității pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare. De asemenea, articolul 2 a fost completat prin precizarea că prevederile legii se aplică atât cetățenilor români, cât și cetățenilor unui stat membru al UE sau care este parte la Acordul privind Spațiul Economic European (ASEE), dar și persoanelor juridice și apatrizilor care se încadrează în categoriile de mai sus. „Cetăţenii şi persoanele juridice aparţinând unui stat membru UE sau statelor parte la ASEE pot achiziţiona teren agricol în România în condiţii de reciprocitate”, se spune în lege.
O altă modificare privește rolul Administrației Domeniilor Statului, care va juca doar rolul de cumpărător. Ea a fost făcută deoarece ADS nu putea avea un dublu rol, de vânzător și cumpărător. În cazul tranzacțiilor mari, o Direcție din cadrul MADR se va ocupa cu emiterea avizelor necesare. Această Direcție va fi sub conducerea lui Daniel Botănoiu, în cadrul Direcţiei, deja existente, de Fond Funciar, Îmbunătăţiri Funciare şi Organizare de Piaţă. Un alt amendament este cel care stipulează dreptul de preempțiune al arendașilor la cumpărarea terenurilor.
Noi graniţe pentru terenurile de lângă frontiere
De asemenea, la articolului 3 a fost operat un amendament, potrivit căruia terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre (faţă de 20 km cum prevedea legea iniţial), precum şi cele situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale, pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul special al organelor de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale. În cazul existenţei unor situri arheologice, va fi necesar avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia.