Aproape că nu există seară în care televiziunile să nu discute despre pensii, uneori folosind informaţii corecte, alteori nu. Pentru lămuriri asupra schimbărilor, ne-am adresat din nou Casei Judeţene de Pensii Ilfov şi directorului executiv, Pavel Sile.
Nu toţi pensionarii beneficiază de indicele de corecţie a pensiilor
Deşi am scris despre indicele de corecţie a pensiilor şi criteriile de recalculare în ziarul din 24 ianuarie, revenim asupra acestui aspect, iar Pavel Sile face un apel prin Jurnalul de Ilfov: „Doar cei care au ieşit la pensie din 2011 încoace au dreptul la acel indice de corecţie. Trebuie să se înţeleagă foarte bine acest aspect, pentru a stopa valul de cereri nejustificate de recalculare. Un exemplu: dacă o persoană a fost în pensie de invaliditate până în 2011 şi din 2011 pensia s-a transformat în limită de vârstă, acea persoană NU are dreptul la indicele de corecţie. O persoană care a ieşit la pensie în 2011 are dreptul, o persoană care a ieşit la pensie în 2012 are dreptul, şi tot aşa până în 2014. Numai pensionarii noi beneficiază de indicele de corecţie. Apoi, nu toţi pensionarii beneficiază de reducerile pentru grupa I, ci numai dacă au avut un stagiu de cotizare în grupa I de 6 ani. Dacă o persoană a lucrat un an în grupa I de muncă şi apoi s-a pensionat, această persoană NU beneficiază de reducerea vârstei de pensionare. Doar cei care au lucrat în grupa I de muncă înainte de 2001. Îi rog pe cei care vin la Casa Judeţeană de Pensii ilfov să se informeze înainte dacă au dreptul la vreo recalculare. Valul uriaş de cereri depuse, multe dintre ele nejustificate, afectează activitatea angajaţilor care, obligaţi fiind de lege să răspundă în termen de 30 de zile, sunt nevoiţi să lase deoparte dosarele în lucru pentru a căuta în arhive şi a răspunde cererilor. Iar schema de personal, se ştie, este subdimensionată”, explică Pavel Sile.
Schimbările anului 2014
În fiecare an, specialiştii alcătuiesc un nou buget al asigurărilor sociale de stat. Acest buget este apoi aprobat printr-o lege al cărui număr se schimbă, evident, an de an. Legea care a aprobat bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2014 este Legea 340/2013. Iar schimbările pe care le aduce legea ni le-a comunicat directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Ilfov. Astfel, Capitolul III al legii 340/2013 în Dispoziţiile finale de la Art. 16 stabileşte suma de 2.298 lei drept câştig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014.
În consecinţă, suma minimă asigurată prin Contractul de asigurare socială încheiat cu Casa de Pensii se stabileşte la 35% din suma de 2.298 lei, adică 805 lei, pentru care se va plăti o contribuţie lunară de 252 lei.
Salariul mediu brut este folosit în 2014 şi pentru acordarea ajutorului de deces, care este în valoare de 2.298 lei pentru titular şi de 1.149 lei pentru un membru al familiei.
Pentru persoanele care beneficiază de pensie de urmaş, în 2014, limita maximă a veniturilor salariale pe care soţia/soţul supravieţuitor care are dreptul de a primi pensie de urmaş le poate cumula cu pensia se stabileşte la 805 lei.
De la 1 ianuarie 2014 s-a mărit şi indemnizaţia pentru însoţitorul persoanelor cu handicap şi, în prezent, cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie (adică 790,7 lei) şi este în valoare de 633 lei, faţă de 610 lei în 2013. Important! Indemnizaţia pentru însoţitor se menţine şi pe durata acordării pensiei pentru limită de vârstă.
Tratamentul balnear –o şansă pentru sănătatea pensionarilor
Pentru că deja au fost puse în vânzare biletele de tratament, am solicitat directorului executiv al Casei Judeţene de Pensii Ilfov câteva informaţii despre criteriile în baza cărora se acordă biletele pentru tratament balnear, cu suportarea unei contribuţii, sau în mod gratuit. „Înainte de toate, solicitanţii de bilete de tratament trebuie să ştie că s-a micşorat durata unui bilet de tratament, de la 18 zile la 16 zile. Modificările au fost făcute în acord cu medicii, pentru a crea mai multe locuri de tratament pentru mai mulţi pensionari. Apoi, deja am vândut bilete de tratament şi primele serii au început tratamentul în 17 februarie. Există criterii generale şi criterii specifice. În categoria criteriilor generale legea spune că pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de: pensionar al sistemului public de pensii; asigurat al sistemului public de pensii; beneficiar al unor legi speciale care reglementează dreptul la bilet de tratament prin sistemul public de pensii. Pot beneficia de tratament balnear persoanele care: dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament; au domiciliul sau reşedinţa în România. Biletele se acordă în funcţie de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri, iar repartiţia se face cu cel puţin 14 zile înaintea primei zile de începere a fiecărei serii”, precizează Pavel Sile, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Ilfov.
Biletele de tratament se acordă individual iar în cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear. ATENŢIE la completarea cererii! Există o rubrică unde trebuie menţionată persoana alături de care se merge în staţiune. Acolo trebuie trecut numele soţului/soţiei pentru ca, la repartizarea biletelor, cei doi soţi să poată sta în aceeași cameră. În caz contrar, repartizarea se face automat, conform numărului cererii, iar soţii s-au trezit la faţa locului că stau pe perioada tratamentului balnear în hoteluri diferite sau în același hotel, dar în camere diferite.
BILETE GRATUITE DE TRATAMENT
Categoriile de persoane care pot beneficia de tratament balnear în mod gratuit sunt următoarele:
pensionari de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale;
persoanele care beneficiază de drepturile acordate persoanelor persecutate de dictatură începând cu 6 martie 1945, precum și cele deportate în străinătate sau care au fost prizonieri:
veteranii de război, invalizii și văduvele de război;
persoanele cu pensii I.O.V.R;
persoanele cu handicap;
persoane care beneficiază de legea privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale;
persoanele care beneficiază de reglementările legale privind lucrul în mediul radioactiv – zonele I și II la radiaţii, la prospectarea, explorarea, exploatarea, prepararea minereului de uraniu
Criterii specifice
…de acordare a biletelor pentru PENSIONARI, cu suportarea unei contribuţii individuale:
dacă a beneficiat de bilet de tratament balnear în ultimii 2 ani:
categoria de pensie a beneficiarului;
cuantumul total brut al drepturilor de pensie.
Pentru fiecare dintre aceste trei situaţii există un punctaj care se acordă și se adună.
Criterii specifice
…de acordare a biletelor de tratament PENTRU ASIGURAŢI, cu suportarea unei contribuţii specifice:
dacă a beneficiat de bilet de tratament balnear în ultimii 2 ani;
nivelul câștigului brut de natură salarială realizat, respectiv al venitului lunar asigurat, care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale.
La fel, pentru fiecare criteriu se acordă punctaje.
Criterii specifice
…de acordare a biletelor de tratament balnear CU TITLU GRATUIT pentru BENEFICIARII DE DREPTURI ÎN BAZA UNOR LEGI SPECIALE:
dacă a beneficiat de bilet de tratament balnear în ultimii 2 ani;
cuantumul total brut al drepturilor de pensie PLUS drepturi bănești prevăzute de legile speciale.
Criterii specifice
…de acordare a biletelor de tratament cu titlu GRATUIT pentru persoanele cu handicap:
1. Dacă a beneficiat de bilet de tratament balnear în ultimii 2 ani;
2. Gradul de handicap al solicitantului;
3. Cuantumul veniturilor realizate.
Subiectul biletelor de tratament balnear este complex și, cu siguranţă, vom reveni și în numerele viitoare cu precizări.