Arzi de nerăbdare să știi cât mai ai până vei îmbrăca rochia albă de mireasă? Există diverse trucuri la îndemână prin care îți poți afla destinul. Iată câteva dintre metodele de succes pe care le poți aplica în perioada imediat următoare! 

Puntea din ramuri împletite 

În ultima sâmbătă a lunii martie, înainte să mergi la culcare, ia câteva ramuri, împletește-le și formează din ele o punte. Apoi mergi în casă și pune-ți propria lucrare sub pernă. Dacă visezi că treci peste o punte împreună cu un bărbat, este semn că te vei căsători în anul următor. Ai toate motivele să te bucuri și dacă ești singură. Sufletul tău pereche este mai aproape de tine ca niciodată. 

Cununa din ajunul Floriilor 

Un obicei păstrat și astăzi de localnicii de la sate, în special, îndeamnă fetele nemăritate să împletească o coroniță din diverse flori de primăvară. Așadar, respectă tradiția și dă curs ritualului. Strânge un mănunchi de flori de sezon, împletește o cunună din ele, iar seara, arunc-o peste casă. Pregătește-te de nuntă în cazul în care coroana îți rămâne pe acoperiș până în ziua următoare. 

Sâmburii de cireșe 

Nu mai este mult până când piețele încep să abunde de cireșe. Consumă mai multe cireșe și pune sâmburii în boluri diferite, spunând așa: anul acesta, cândva, niciodată. Ceea ce vei rosti la ultimul sâmbure pus în vas prevestește timpul rămas până la marea zi a căsătoriei.  


Lingurițele 

Se spune că două lingurițe lăsate accidental pe o farfuriuță de ceai, indică o nuntă ca-n povești, în curând. 

Cărțile de joc 

Invită-ți prietenele la o binemeritată relaxare cu ajutorul cărților de joc. Pune pe cineva să aranjeze cărțile și să le împartă. Dacă vei primi asul de cupă te vei căsători înaintea lor.