Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri,  la unul din corturile de campanie ale PMP, o petiţie pentru respingerea taxei suplimentare la carburant pe care Guvernul doreşte să o introducă.

Preşedintele a dat mâna cu cei care strâng semnături, a semnat şi apoi a primit două mere de la aceştia, spunând că unul este pentru soţia sa, iar unul pentru nepoţica Anais. “Consider taxa asta, de 42 de bani pentru un litru de benzină şi motorină, inutilă. Bugetul de stat nu avea nevoie de banii ăştia, bani care să fie transferaţi apoi baronilor locali în campanie. E în neregulă“, a spus el. Băsescu a mai atras atenția că această taxă „va afecta viața cetățenilor”. 

Şeful statului a mai spus că ar fi fost oportună a nouă amânare a acestei taxe, întrucât din aprilie se vor “simţi şi efectele taxei pe stâlp, care nu sunt mici”, iar acestea “se cumulează”. „Eu în locul premierului aş încerca o nouă amânare“, a mai spus Băsescu. 

PMP derulează campania „Ponta te arde cu pompa“ de strângere de semnături pentru o petiţie de respingere a taxei suplimentare la carburant.