Conform APIA, solicitanții ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură trebuie să prezinte un set de acte atașate cererii de sprijin, în funcţie de sectorul sau sectoarele în care își desfășoară activitatea. Sprijinul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard și acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina în agricultură.
Cererile tip se pot depune la Centrul Județean APIA Ilfov, în perioada 5 mai 2014 – 10 iunie 2014. În afara condițiilor specifice pe care deponentul trebuie să le îndeplinească, actul pe care acesta îl va direcționa către APIA trebuie să fie însoţit de o copie a cărții/buletinului de identitate a reprezentantului legal/ administratorului, de o copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului/certificatul de înregistrare fiscală, adeverinţa de la Registrul Agricol cu suprafaţa spaţiilor protejate (sere și/sau solarii), copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz, anexele nr. 4, 5 sau 6 la OMADR 1229/2013, cu modificările și completările ulterioare, după caz, privind lista suprafeţelor și a structurii culturilor pentru care solicită ajutorul de stat și/sau producţia de ciuperci estimată/efectivul mediu anual de animale/păsări/familii de albine/cutii viermi de mătase și/sau cantitatea de apă pentru irigaţii aferente anului agricol 2013 – 2014 (10 octombrie 2013 – 30 septembrie 2014).
Cererea mai trebuie să aibă atașată și dovada că solicitantul de ajutor nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare și federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul Naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum și la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă și de electricitate, după caz, copia de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz.
Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către centrele APIA judeţene sau al municipiului București, în termen de cel mult 20 de zile de la data depunerii cererii.
Nu pot primi ajutor de stat producătorii agricoli considerați întreprinderi aflate în dificultate financiară, respectiv întreprinderi ce constituie subiectul procedurilor de faliment, reorganizare judiciară sau lichidare. De asemenea, n-au acces la sprijin cei care dețin întreprinderi împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată.
Beneficiarii care au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit, prin înscrierea sau atestarea de date nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului de stat, nu mai beneficiază de ajutor pentru o perioadă de trei ani.