Surprizele evenimentului „Kulturestock“
A doua ediţie a evenimentului Kulturestock, din fiecare weekend, are un succes de public asigurat. Calitatea spectacolelor pentru copii şi adulţi a atras şi de această dată numeroşi spectatori. Duminică, 11 mai, trupele de artişti au oferit publicului programe care au celebrat Ziua Europei.
Promenada locuitorilor – cu mic, cu mare a fost animată de programele artistice oferite de primărie, cea care a organizat toate spectacolele. La fiecare sfârşit de săptămână, ritmul şi culoarea lor vor continua până în toamnă, la 15 octombrie.
Târguşorul Brâncovenilor
E frumos şi inspirat apelul la istoria domnitorului Constantin Brâncoveanu, personalitate de seamă, preţuită şi amintită mereu celor de azi. Oficialitățile primăriei au decis că „Târguşorul Brâncovenilor“ este cel mai potrivit nume dat zonei din parc. Iar contemporanilor noştri li se oferă argumente estivale şi de educaţie, prin forme captivante de dialog artistic.
De Ziua Europei
Programele au debutat pe la amiază – când la cererea admiratorilor muzicii de promenadă – fanfara „Angely‘s Orchestra“ a revenit în acest weekend, cu un repertoriu adecvat sărbătoririi ţărilor „Bătrânului Continent”. Piesele muzicale de epocă au încântat atmosfera şi au provocat nostalgii romantice, multor vârstnici sau melomani. De la „Valurile Dunării” – compoziţie de la 1880 a autorului român Iosif Ivanovici – până la Simfonia nr. 9, „Oda Bucuriei”, de Beethoven.
Copiii, cei mai alintaţi spectatori
Ora 17:00 a fost dedicată magiei. Copiii au participat intens la trucurile „scoase din jobenul“ scamatorului Teo. Apoi au dansat, interacţionând cu multă naturaleţe şi vioiciune la programul conceput special pentru ei.
Nici tinerii n-au fost uitaţi
Trupa de dans contemporan „Flash Mob“ a înviorat amurgul, cu câteva reprezentaţii, pe aleea principală. O duminică seara reuşită, în fosta așezare domnească, Mogoşoaia.
Important!
Mai multe informații şi imagini puteţi găsi pe Facebook Târgușorul Brâncovenilor, unde va fi publicat programul pentru săptămâna următoare.