Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” găzduiește, în perioada 5-15 iulie, un proiect organizat de Asociația Centrul European de Voluntariat, în cadrul Programului „Tineret în acțiune”. Proiectul își propune, în primul rând, informarea și pregătirea unui număr de 42 de tineri privitor la înțelegerea sistemelor politice care funcționează la nivel european și național.
La activitățile proiectului vor participa tineri din 5 țări europene, România, Portugalia, Spania, Turcia și Bulgaria. Printre cei 42 de participanți se vor afla și 10 tineri dezavantajați, care vor fi sprijiniți să devină actori reali ai implicării social-politice.
Vor învăța democrația, jucându-se
Lansarea proiectului a avut loc joi, 3 iulie, la biblioteca Liceului Tehnologic „Cezar Nicolau”, din Brănești, în prezența a 20 dintre cei 42 de voluntari și a directorului unității de învățământ, Marinela Culea. Adrian Apostol, președintele Asociației pentru Tineret „Sakura”, a fost cel care a făcut o prezentare succintă a proiectului, lămurind, totodată, pentru voluntarii prezenți, unele probleme organizatorice. „Programul are în vedere schimbul de tineret. În cazul nostru vorbim de tineri din 5 țări, care vor interacționa pe tema democrației și a votului european. Ei vor căpăta informații prin care să înțeleagă mecanismul procesului de votare, la nivel european și ce însemnă să fii activ în calitate de cetățean european. Dar atenție! Nu este vorba de o școală! Totul se va desfășura prin joc, astfel că, după cele 10 zile, ei vor fi capabili să vorbească, măcar în termeni generali, despre ceea ce înseamnă să fii un cetățean activ și ce înseamnă să votezi la alegerile europarlamentare. Vor exista însă și activități de divertisment, prin care se vor cunoaște mai bine unul pe celălalt”, a arătat Adrian Apostol.
Comunitatea din Brănești, direct implicată
Un sprijin deosebit pentru buna desfășurare a programului îl va acorda Primăria Brănești și primarul Nicu Cismaru, ne-a adus la cunoștință, directorul liceului, Marinela Culea. Am mai aflat, de asemenea, că voluntarii români sunt reprezentați de tineri din comunitatea locală, elevi care învață la diferite licee, din comună sau din București. Ei sunt: Ștefan Culea, Marian Stanciu, Denisa Velicu, Cătălin Grigore, Valentin Ștefan, Răzvan Nedelcu, Denisa Geambașu, Georgiana Preda, Ruxandra Liscan.
Despre desfășurarea proiectului, vom veni cu amănunte într-unul din numerele viitoare ale publicației noastre.