Competiţia, se ştie bine, este aceea care ne dovedeşte, indiferent de domeniul de activitate, cât de bine sau slab pregătiţi suntem şi unde trebuie să ne îmbunătăţim performanţele. Este cazul olimpiadelor şcolare, al meciurilor de fotbal sau al examenelor de admitere. Regula se aplică şi celor care şi-au asumat « situaţiile de urgenţă », fie că sunt accidente rutiere sau casnice, inundaţii sau altele.

În fiecare an, prin focul concursurilor

Perioada 1 iunie-15 au­­gust este aglomerată pentru cei care fac parte din Inspectoratele judeţene pentru Situaţii de Urgenţă. E vremea con­cursurilor profesionale, atât pentru serviciile voluntare cât şi pentru cele private, competiţii anuale, pe etape – judeţeană, interjudeţeană, naţională – coordonate de Inspectoratul general pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.  Scopul pentru care sunt organizate con­cursurile este foarte bine determinat şi are legătură cu   dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă sau cu evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare și private pentru situaţii de urgenţă. E foarte importantă şi dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între serviciile voluntare şi serviciile private pentru situaţii de urgenţă.

 Populaţia trebuie să ştie

Pentru o bună colaborare în situaţii de urgenţă şi populaţia trebuie să cunoască aspecte din activităţile desfăşurate de serviciile voluntare, sau private, pentru situaţii de urgenţă şi astfel să aibă încredere în personalul serviciilor pentru situaţii de urgenţă voluntare sau private. Nu în ultimul rând, concursurile profesionale ajută la promovare şi la creșterea prestigiului serviciului pentru situaţii de urgenţă, voluntar sau privat, în faţa populaţiei, la creşterea, în rândul participanţilor, a sentimentului de mândrie legat de apartenenţa la un serviciu pentru situaţii de urgenţă voluntar sau privat, sau de recunoaștere a meritelor personalului voluntar sau privat. 

11 iunie, zi «de foc»

Etapa județeană a con­cursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situa­ţii de urgenţă constituite la localități și operatori economici din județul Ilfov s-a desfășurat în data de 11 iunie 2014, la Centrul de Pregătire al Pompierilor ”General de Brigadă Corneliu Stoicheci”, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur­gență ”Dealu Spirii” al Municipiului București, care a pus la dispoziție poligonul de pregătire și baza materială necesară pentru buna desfășurare a concursurilor. Activitatea a fost desfășurată în prezența unui reprezentant al Instituției Prefectului județului Ilfov şi a fost organizată și condusă de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Codrii Vlăsiei” al județului Ilfov. La această etapă a concursurilor au participat 22 de servicii voluntare și private pentru situații de urgență, din județul Ilfov. Departajarea echipelor s-a făcut pe baza timpilor obținuți în cadrul a trei probe practice de concurs: ”Pista cu obstacole pe 100 m”, „Ştafeta 4 x 100 m” și „Dispozitivul de intervenţie”. Echipele câștigătoare la clasamentul general, care s-au calificat pentru a participa, mai departe, la etapa interjudețeană au fost:  la categoria servicii voluntare: Serviciul voluntar pentru situații de urgență al orașului Voluntari;  la categoria servicii private: Serviciul privat pentru situații de urgență S.C. MRC INCON TRADE S.R.L.  Echipele câștigătoare au fost premiate prin cupe și diplome înmânate de  lt.col. dr.ing. Precup Irinel, prim adjunctul inspectorului șef al I.S.U. Ilfov.