„Fabrică” clandestină de încălțăminte, în Pantelimon
Serviciul de Investigare a Fraudelor IPJ Ilfov a descoperit, în zona industrială a orașului Pantelimon, o „fabrică” ilegală care producea, clandestin, încălțăminte și „trollere”. În urma perchezițiilor efectuate, la o primă estimare, anchetatorii au apreciat că paguba adusă statului este de peste 1 milion de lei. „Jurnalul de Ilfov” a participat la descinderea care a avut loc la atelierele în care mai mulți cetățeni chinezi nu mai pridideau cu fabricarea de espadrile din pânză și botoșei din pâslă.
29 iulie 2014, ora 4 dimineața. O echipă de polițiști ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ilfov descinde la fața locului. Câteva ore mai târziu, ne alăturăm și noi oamenilor legii. Nu ne vine să credem ceea ce vedem. În curtea năpădită de bălării, zac aruncați, de-a valma, saci cu granule de cauciuc și mase plastice. Printre aceștia, butoaie și containere cu adeziv. În fundul curții, cu ușile atârnând șui din balamale, se zărește o baracă metalică ruginită, „dotată”, însă, cu două antene parabolice. Pe latura din dreapta, se înalță un soi de depozit, din prelată gri, ai cărui „pereți” fâlfâie ușor, în bătaia unei pale de vânt. În mijlocul curții, o copertină zdrențuită abia se mai ține pe picioare. Alături, într-o Dacie „papuc” stau aruncate, claie peste grămadă, câteva zeci de
„trollere” vișinii. Dăm ochii roată și descoperim, pe latura opusă barăcii, două coșmelii, una din tablă, alta din BCA. Coșmelia din tablă este dotată cu un panou solar pentru apă caldă… În tot acest tablou de coșmar, câțiva cetățeni chinezi, îmbrăcați modest, se învârt, de colo-colo, fără rost, în timp ce poliția îl interoghează pe unul din semenii lor, sub „baldachinul” jerpelit. Ceva mai încolo, un tânăr chinez, privind în gol, descumpănit, sprijină o liză. Peste întreaga proprietate vegheză atent „ochii” vigilenți ai unor camere de supraveghere…
O „fabrică” de coșmar
Intrăm în incinta barăcii din tablă să vizităm „obiectivul industrial”. Aici dăm peste aceeași mizerie de nedescris. Într-una din încăperile barăcii ne întâmpină ceea ce noi am considerat utilajul principal: o mașină de injectat mase plastice și o presă de tălpuit încălțăminte, de pe vremea dinastiei Ming, dacă e să ne luăm după felul în care arată. Pășim cu grijă, deoarece pantofii ni se înfundă într-un strat de pulbere neagră. Ne apropiem să facem câteva fotografii și suntem cât pe ce să ne împiedicăm de un transformator de sudură „made in People’s Republic of China”, din care ies câteva cabluri dezizolate, semn că cetățenii chinezi sunt rezistenți la curent. Alături, zace un simbol al putredului capitalism, o stică goală de Pepsi-Cola.
În încăperea alăturată, întâlnim stive de lăzi de carton din care se „revarsă”, pe podeaua înnegrită de jeg, produsele finite: espadrile și un soi de botoșei din pâslă, de o calitate mai mult decât îndoielnică.
Imigrări ilegale, muncă la negru, evaziune fiscală
Pentru deslușirea acestei situații, polițiștilor de la IPJ li s-au alăturat și reprezentanți ai Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI), Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), Garda de Mediu şi Direcţia Regională Vamală Bucureşti. Ceea ce au descoperit toți acești specialiști te lasă mut de uimire. În această „fabrică” din Pantelimon nu era respectată nicio regulă, nu exista niciun aviz de funcționare, de mediu, de la pompieri etc. Despre protecția muncii sau cea împotriva incendiilor, ce să mai vorbim. Angajații chinezi lucrau „la negru”, în condiții de sclavie. Condițiile de trai ale acestora, dacă le putem numi așa, erau subumane. Vă povesteam de cele două coșmelii din curte. În cea cu pereți din tablă, era amenajată o bucătărie insalubră și o „cabină” de duș cu pereți din prelată. În cea din BCA, se afla un soi de dormitor, la fel de insalubru. Dar, am mai aflat că mai exista o cămăruță, în baraca metalică, în care dormea un angajat care, pe timpul nopții, era încuiat acolo de colegii săi…
Ce au descoperit anchetatorii
În momentul descinderii, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor IPJ Ilfov au descoperit 100.050 de perechi de încălţăminte şi 4.850 de geamantane, care au fost „indisponibilizate în vederea confiscării”, cum sună comunicatul IPJ. Totodată, a fost depistat şi un cetăţean chinez care locuieşte fără forme legale în România și care urmează să fie introdus în Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică, în vederea îndepărtării de pe teritoriul României.
Toată această activitate era desfășurată de doi „întreprinzători” chinezi, care acum sunt cercetați pentru evaziune fiscală. „Din cercetări a reieşit că, în ultimele două luni, cei în cauză ar fi produs ilegal articole de încălţăminte, ale căror tălpi erau confecţionate din înveliş plastic de cabluri electrice”, se spune în comunicatul IPJ Ilfov. Probabil că de-aia nu mai aveau izolație cablurile transformatorului…
Așa cum spuneam la început, prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 1.000.000 de lei.
Prin implicațiile economice, dar și sociale, acțiunea polițiștilor ilfoveni este una remarcabilă și demnă de toată lauda. Dacă prejudiciul financiar va fi, cu siguranță, recuperat, mai rămâne, însă, unul care va lăsa răni adânci în sufletele amărâților care câștigau aici o bucată de pâine neagră și amară. Cel produs de sclavia modernă pe care au fost obligați s-o îndure din partea propriilor lor concetățeni.