APIA CJ Ilfov informează că până în data de 7 noiembrie 2014, inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific compensatoriu acordat exploatațiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică.
Potrivit HG nr. 864/ 2014, ajutorul specific compensatoriu se acordă beneficiarilor prevăzuți la alin. (1), care îndeplinesc condițiile de eligibilitate în anul de cerere 2013 și care au depus cerere de ajutor în anul 2013, pentru exploatațiile cuprinse între 0,30 ha – 5 ha, inclusiv şi 5,1 ha – 20 ha, inclusiv.
În vederea obținerii ajutorului, beneficiarii vor depune cererea pentru ajutorul de minimis în agricultură la centrele județene ale APIA pe raza teritorială unde se află exploatația, însoțită de următoarele documente:
● copie de pe buletinul/ cartea de identitate al/ a titularului, al/ a administratorului sau al/ a împuternicitului;
● copie de pe certificatul de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerțului/ certificatul de înregistrare fiscală, după caz;
● copie de pe documentele care fac dovada folosinței terenului;
● copii de pe fișele de înregistrare în agricultură ecologică a beneficiarului, din anul 2013, respectiv din anul 2014, aprobate de MADR;
● copie de pe contractul încheiat între beneficiar și un organism de inspecție și certificare, organism acreditat pe teritoriul Uniunii Europene/ aprobat de MADR;
● o notificare emisă beneficiarului de către organismul de inspecție și certificare, care să ateste că:
a) nu a intervenit nicio cauză de încetare ori de desființare a contractului încheiat între beneficiar și organismul de inspecție și certificare;
b) beneficiarul se află în continuare integrat în sistemul de control al organismului respectiv.
● certificat de producător emis potrivit prevederilor HG nr. 661/ 2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător, cu modificările și completările ulterioare, pentru producătorii agricoli persoane fizice.
Pentru exploataţiile cuprinse între 0,30 ha şi 5 ha, inclusiv, se va acorda un sprijin financiar în valoare de 1.180 lei/exploataţie, iar pentru cele cu suprafaţa cuprinsă între 5,1-20 ha, ajutorul acordat va fi în cuantum de 845 lei/exploataţie. Aceste sume, reprezentând ajutoare de minimis, se plătesc beneficiarilor începând cu data de 2 decembrie 2014.
Înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situații nereale în documentele aferente este considerată ajutor necuvenit. Sumele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat, potrivit prevederilor legale în vigoare. În cazul în care beneficiarii nu se mențin în sistemul de agricultură ecologică, în conformitate cu prevederile art. 2 din HG nr. 759/ 2010, cu modificările și completările ulterioare, aceștia vor restitui sumele încasate prin HG nr. 864/2014.