Fote. România va fi reprezentată de 24 de sportivi la cea de-a XII-a ediţii de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), competiţie rezervată tinerilor între 14 și 18 ani, ce va fi găzduită, în premieră, de două regiuni din ţări diferite, Vorarlberg (Austria) și Liechtenstein. Cei 24 de români vor participa la șase din cele opt discipline sportive la care se va concura: șapte biatloniști (patru băieţi și trei fete), cinci sportivi (trei băieţi și două fete) care se vor întrece la sărituri cu schiurile și tot cinci sportivi (trei băieţi și două fete) care vor fi înscriși la schi fond. Patru sportivi (doi băieţi și două fete) vor lua startul la schi alpin, un băiat la snowboard, iar la patinaj artistic vor evolua un băiat și o fată.
Hipism. Hipodromul din Ploiești, singura arenă de trap din ţară, lăsat în ruină de mai mulţi ani, va fi modernizat cu fonduri europene, contractul de execuţie a lucrărilor, în valoare de 15 milioane euro, fiind semnat, iar lucrările urmând să fie executate într-o perioadă de un an. Sursele de finanţare pentru modernizarea hipodromului din Ploiești sunt asigurate în proporţie de 50 la sută din fonduri europene, cealaltă jumătate a banilor provenind din bugetul local. Potrivit proiectului în baza căruia vor fi executate lucrările pentru care s-a semnat contractul, arena de trap va beneficia de piste, drumuri de acces, parcări cu peste 200 de locuri, tribune, grajduri, hangare și construcţii anexe. În prezent, hipodromul din Ploiești este lăsat în paragină, însă pe pista de trap mai au loc competiţii, la care participă săptămânal câţiva împătimiţi ai hipismului.
Box. Pugilistul Lucian Bute a anunţat, într-un mesaj postat pe Facebook, că s-a accidentat și nu va boxa în 6 decembrie în meciul cu argentinianul Roberto Bolonti, în gala de la Montreal, subliniind că nu-și poate permite să urce în ring dacă nu este în „stare perfectă de sănătate“. „Am un anunţ trist: M-am accidentat în timpul antrenamentului și nu îmi pot finaliza pregătirea pentru următorul meci. Am luat decizia împreună cu echipa mea să nu boxez pe 6 decembrie. Îmi pare foarte rău, dar nu-mi pot permite să urc în ring dacă nu sunt pregătit 100% și în stare perfectă de sănătate. Voi reveni!“, a scris Lucian Bute pe Facebook.