După „miracolul” din 16 noiembrie, sunt convins că întreaga suflare românească mustește de speranțe și așteptări. Toți ne dorim să aflăm dacă clasa politică a înțeles ceva din ceea ce s-a petrecut în toamnă. Câteva semne mijesc, pe ici pe colo. În primul rând, PSD, în frunte cu Ponta, pare să fi făcut un pas înapoi, repliindu-se pe poziții mai puțin arogante. Noii miniștri încearcă să ne arate că și-au suflecat mânecile pentru a se pune pe treabă și nu pentru a-și afunda mâinile în borcanul cu miere, așa cum ne obișnuiseră. Cei împlicați în marile dosare de corupție s-au tupilat, care pe unde a apucat, și tac mâlc, sperând că vor scăpa basma curată. Un lucru mi se pare limpede: pesediștii au înțeles că, de-aci-ncolo, trebuie să dea dovadă de un comportament ireproșabil, dacă vor să mai pupe ceva la alegerile din 2016. Apele se vor limpezi la congresul din martie, când vom afla dacă stânga se va sparge, sau se va reforma. Până atunci, nimeni nu prea mai mișcă în front.
De partea cealaltă a baricadei, situația este ceva mai agitată. În PNL par să se despartă apele. Două tabere, cea care empatizează cu noul președinte interimar, Alina Gorghiu, preferata lui Iohannis, și cea în care prim tenor este Ludovic Orban, par să se împungă, deocamdată amical. Ceva mocnește… Între timp, partenerii de fuziune dau și ei ușoare semne de nemulțumire, simțindu-se, într-o oarecare măsură, marginalizați. Problema celor trei „facțiuni” este una hamletiană: a fi, sau a nu fi la guvernare? Unii spun, ”dacă avem Președinția, de ce să nu avem și Executivul?” Ceilalți sunt adepții ideii, „lasă-i pe pesediști să se erodeze și să-și rupă, eventual, gâtul, până în 2016!” Până una alta, fuziunea este în chinurile facerii. La ora când scriu aceste rânduri, PDL și PNL încearcă să stabilească modul în care se va produce acest proces de „întrepătrundere” partinică. Și în acest caz se aud destule mormăieli, pe la colțuri. Rămâne de văzut ce scofală va ieși de aici…
Între timp, Iohannis a „intrat în pâine” și arată deja că se ține de lucrul bine făcut. Chiar dacă i se caută nod în papură din toate părțile, pe diverse motive, unele puerile. Neamțul își vede de treabă. În ciuda celor care tânjesc după circul și mahalaua din ultimii 10 ani. Așadar, după părerea mea, Iohannis arată că dorește, într-adevăr, să fie președintele tuturor românilor. Prima mână întinsă a fost către premierul Ponta, în ciuda bălăcărelior acestuia din campanie, în virtutea unei cât mai bune colaborări instituționale. În sprijinul acestei afirmații vine și propunerea președintelui ca Executivul și Președinția să aibă întâlniri săptămânale, pentru bunul mers al trebilor țării. Chiar dacă unii nu văd cu ochi buni această colaborare, este o dovadă că Iohannis se ține de promisiuni și dorește o altfel de politică. Participarea la slujba de la Catedrala ortodoxă din Sibiu este o altă dovadă în sprijinul afirmațiilor de mai sus. Un demers care i-a adus multe aprecieri. Urmează vizita la românii de peste Prut. Și, veți vedea, vom avea parte de multe alte confirmări ale faptului că noul președinte știe să se țină de promisiuni.
