Mihai-Răzvan Ungureanu, consilierul personal al lui Klaus Iohannis, a anunțat că șeful statului va efectua, în luna ianuarie, vizite la Bruxelles și în Republica Moldova, urmând ca în februarie să participe la Consiliul European.
„Luna ianuarie înseamnă, în primul rând, o vizită la Bruxelles, pe componenta NATO și UE, Consiliul European și Comisia Europeană, Republica Moldova, negreșit. Luna ianuarie este și luna primei mari întâlniri cu corpul diplomatic din București, așa numita recepție de anul nou, este prilejul celui mai mare discurs de politică externă. Luna februarie, în prima parte, este Consiliul European, vor fi și niște vizite bilaterale”, a precizat Ungureanu. El a mai afirmat și că se întreprind demersuri și pentru o vizită la Paris. Ungureanu a apreciat și că, „la momentul oportun”, Iohannis va face o vizită, la nivel înalt, în SUA. „Punem pe picioare un profil extern al președintelui României în așa fel încât să fie și credibil, și bine desenat, și recunoscut ca atare. Partenerii săi de discuție în mediul internațional sunt foarte importanți. Este de lucru”, a spus Ungureanu. Referindu-se la situația sa, Ungureanu a susținut că nu există incompatibilități între funcția de consilier personal al șefului statului și cea de senator. El a afirmat că va avea întâlniri zilnice cu președintele Iohannis la Cotroceni și că îl va însoți pe acesta în deplasările externe, până în momentul în care diplomatul Lazăr Comănescu își va prelua atribuțiile de consilier prezidențial pe politică externă.