Ministerul Agriculturii ar putea lansa, la finalul lunii februarie, primele măsuri pe noul PNDR. Prioritare vor fi instalarea tinerilor fermieri și investițiile în ferme. Sesiunea de depuneri va fi permanentă, iar selecția se va face în fiecare lună sau trimestru, în funcție de afluxul de proiecte.
Sesiunile vor fi compuse din alocarea anului respectiv, sumele necheltuite din anii anteriori, plus un procent din suma alocată anului următor, care va fi stabilit de comitetul de monitorizare. „Adică anul acesta, când vom deschide sesiunile, vom avea alocarea anului 2014, alocarea anului 2015, plus un anumit procent din 2016. Va fi anul cu cei mai mulți bani”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, George Turtoi.
50.000 de euro pentru instalarea tinerilor fermieri
Pentru tinerii fermieri, PNDR 2014-2020 aduce noutăți față de vechiul program. Prima este aceea că valoarea finanțării ajunge până la 50.000 de euro. Plata se va acorda în două tranșe. Una de 80%, ca avans și una de 20%, după trei ani sau cinci ani, în funcție de tipul de cultură. Încă nu este finalizată discuția cu Comisia Europeană, în acest sens. Ministerul Agriculturii a solicitat 5 ani pentru toată lumea. Dar fermierul ar trebui să poată veni și în doi ani să ceară tranșa a doua, dacă și-a îndeplinit obiectivele din planul de afaceri. Pentru a primi cea de-a doua tranșă, fermierul trebuie să demonstreze că a avut producție comercializată de cel puțin 20% din valoarea avansului primit.
O altă noutate cu privire la măsura de instalare a tinerilor va fi aceea că solicitanții trebuie să aibă domiciliu în localitatea unde dețin ferma. “Nu știu dacă va rămâne criteriu de eligibilitate. Comisia Europeană spune că poate este mai bine să îl punem criteriu de selecție”, spune Turtoi.
Criteriile de prioritate pentru măsura tinerilor fermieri
Criteriile de eligibilitate prioritară, deși nu sunt, încă, definitivate, ar putea fi, în linii mari, următoarele:
- principiul comasării exploatațiilor – este un criteriu prioritar atunci când un tânăr preia integral o exploatație sau mai multe exploatații pe care le comasează;
- nivelul de calificare în domeniul agricol – oferă prioritate tinerilor care sunt deja calificați în domeniul agricol, față de cei care nu au o calificare;
- principiul sectorului prioritar – în zootehnie, sectoarele prioritare sunt bovine, apicultură, ovine, caprine; – pe vegetal – legumicultura, producerea de material săditor, pomicultura, producerea de sămânță;
- principiul potențialului agricol – se referă la cei care doresc să înființeze o cultură agricolă într-o zonă cu sau fără potențial. Fermierii din prima categorie vor avea prioritate față de cei din cea de-a doua, iar puctajul va fi acordat în funcție de potențialul acelei zone.