Tineri în acţiune, la liceul teoretic „Mihail Kogălniceanu”, Snagov
Activitatea de voluntariat aduce după sine, de fapt, acumularea unei experienţe profesionale într-un anumit domeniu. Voluntariatul constituie o oportunitate care te ajută să experimentezi lucruri noi, să te dezvolţi şi să ajuţi. Voluntariatul presupune acțiune, iar acțiunea produce experiență.
Ana-Maria Badea
Liceul teoretic „Mihail Kogălniceanu”, Snagov
Vineri, 27 februarie, în Liceul teoretic „Mihail Kogălniceanu”, Snagov, sub îndrumarea doamnei profesoare de limba și literatura română, Ilie Alin Mihaela, un grup de elevi a participat la programul educaţional „Ajungem Mari”, coordonat de o domnişoară ambiţioasă – Iarina Ștefănescu.
Ajutor pentru copiii din Centrele de Plasament
Acest program s-a născut dintr-o foarte mare dorinţă de a-i ajuta pe copiii din centrele de plasament să devină oameni mari, adulți responsabili, independenţi şi siguri pe abilităţile lor, bine integrați în societate. Participanții la acest program își doresc ca aceşti copii din centre sociale sau din medii defavorizate să prindă încredere în forțele lor, să își deschidă perspectivele şi să poată visa la un viitor luminos. Acești copii, defavorizați de soartă, au nevoie de modele şi îndrumători, pentru a-şi descoperi pasiunile, înclinațiile și talentele, pentru a-și dezvolta abilităţile. De aceea, ei au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.
Ședințe de instruire și jocuri de atenție
În cadrul acestui proiect, elevii voluntari au învăţat cum să interacționeze și să comunice cu acești copii şi cum trebuie să reacționeze în relațiile cu aceștia, deoarece, deseori, ei au reacții imprevizibile. În acest scop, voluntarii au participat la ședințe de instruire, au practicat o serie de jocuri de atenţie, totul pentru ca ei să fie pregătiți atunci când se întâlnesc cu copiii din centrele de plasament.
Elevii participanți la programul de voluntariat „Ajungem Mari” sunt foarte încântaţi de acest proiect şi sunt pregătiți să-i ajute pe ”colegii” lor mai mici din aceste centre, prin desfășurarea unei game largi de activități, menite a le dezvolta abilitățile.