Un nou proiect de anvergură dedicat educației, formării și dezvoltării tinerilor a prins contur joi, la Pantelimon, unde a fost sfințită piatra de temelie a Centrului Național de Activități cu Tineretul ”Sfântul Ilie Tesviteanul”. Viitorul complex, realizat de Patriarhia Română cu finanțare europeană, reprezintă una dintre cele mai importante investiții în educația nonformală și dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor din România.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 811, ediția print

Slujba de sfințire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, împreună cu preotul Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, preotul Florin Marica, managerul proiectului, și diaconul Adrian Butuc. La eveniment au participat reprezentanți ai Patriarhiei Române, ai administrației locale, ai organizațiilor de tineret și ai echipei tehnice implicate în implementarea proiectului.

Noul așezământ, un răspuns concret la provocările generațiilor tinere

Pe fondul dificultăților cu care se confruntă tot mai mulți copii și adolescenți, de la abandon școlar și lipsa modelelor autentice până la izolarea socială și dependența de mediul vir­tual, Biserica își reafirmă misiunea de a fi aproape de tineri, oferindu-le atât sprijin spiritual, cât și oportunități reale de dezvoltare personală. La un moment cu o puternică încărcătură simbolică pentru viitorul educației și al formării tinerilor, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de încurajare și speranță prin care a scos în evidență importanța investiției în noile generații și necesitatea cultivării valorilor autentice. Mesajul Patriarhului României a fost citit de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.

”Într-o vreme în care se vorbește tot mai des despre criza educației din România – despre abandonul școlar, lipsa de repere, ruptura dintre cunoaștere și formarea caracterelor – începerea efectivă a lucrărilor de construire a Centrului de activități cu tineretul «Sfântul Ilie Tesviteanul» devine un act de speranță, de responsabilitate și mai ales de iubire generoasă pentru copii și tineri”. Patriarhul României a menționat că viitorul centru va dispune de spații moderne de cazare, cantină, centru de conferințe și rugăciune, bibliotecă, săli dedicate lecturii, picturii și educației muzicale, laboratoare pentru experimente, sală multifuncțională de sport, terenuri sportive, piste pentru alergare și biciclete, precum și spații de joacă în aer liber. ”Educația adevărată nu înseamnă doar acumulare de informații, ci mai ales cultivarea discernământului, a demnității și a capacității de a acționa în comuniune cu ceilalți”, a transmis Preafericirea Sa.

 Biserica participă la modelarea generațiilor de mâine

După săvârșirea slujbei de sfințire, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a vorbit despre importanța noului așezământ pentru dezvoltarea și formarea generațiilor tinere, precum și pentru consolidarea comunităților din care acestea fac parte. ”Acest centru reprezintă o investiție în viitorul tinerilor și al comunității. Patriarhia Română consideră că tinerii au nevoie nu doar de spații recreative, ci și de locuri în care să se formeze spiritual, cultural și social”. Potrivit ierarhului, centrul este conceput ca un spațiu în care tinerii să poată învăța, socializa, descoperi noi pasiuni și să-și valorifice talentele într-un mediu sănătos și constructiv. ”Un spațiu al întâlnirii, al educației și al solidarității, unde tinerii vor putea să-și descopere și să-și dezvolte darurile pe care Dumnezeu le-a sădit în fiecare dintre ei”. Preasfinția Sa și-a exprimat speranța ca acest așezământ să devină un model de implicare în educația și formarea noilor generații. ”Ne dorim ca acest centru să devină un loc al educației, al comuniunii și al speranței, în care tinerii să găsească sprijin, inspirație și încredere pentru viitor”, a spus ierarhul.

 Centrele de tineret, școli ale caracterului și solidarității

Dincolo de infrastructura modernă, astfel de centre au un rol relevant în formarea noilor generații. În cadrul lor, co­piii și tinerii participă la activități educaționale, culturale, sportive și spirituale care îi ajută să-și dezvolte încrederea în sine, spiritul de echipă, responsabilitatea și respectul față de semeni. Taberele, atelierele tematice, întâlnirile educative și activitățile recreative desfășurate în asemenea spații contribuie la construirea unor comunități unite și la dezvoltarea unor tineri echilibrați, capabili să răspundă provocărilor societății contemporane. Acum, când numeroși copii și adolescenți sunt expuși riscului excluziunii sociale sau lipsei de oportunități, investițiile în educație, cultură și sport reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități de a construi un viitor mai bun.

 Aproape 6.000 de copii vor beneficia de proiect

Centrul de activități cu tineretul ”Sfântul Ilie Tesviteanul” este realizat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, valoarea investiției fiind de aproximativ 50 de milioane de euro. Conform documentelor proiectului, 5.850 de copii proveniți din 117 comunități vulnerabile din întreaga țară vor beneficia de activități educaționale, culturale și sportive organizate în cadrul acestui program. După finalizarea lucrărilor, estimată pentru anul 2028, centrul va găzdui tabere, excursii tematice, programe de dezvoltare personală și activități menite să contribuie la formarea unor generații de tineri responsabili, solidari și bine pregătiți pentru viitor. Prin această investiție, Patriarhia Română transmite un mesaj puternic: viitorul unei societăți se construiește prin educația și formarea tinerilor, iar grija față de copii și adolescenți reprezintă una dintre cele mai importante forme de responsabilitate față de generațiile care vor urma.