Concursul „Cu viața meaapăr viața”, la Chitila

Orașul Chitila, iată, a devenit „fieful” competițiilor școlare la nivel județean. După ce au fost „Prietenii Pompierilor” și au alergat în crosul „Cupa Primăverii”, elevii ilfoveni s-au întrecut în cadrul etapei județene a concursului de apărare civilă, „Cu viața mea apăr viața”. Întrecerea a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean, în colaborare cu ISU București/Ilfov „Dealu Spirii” și Crucea Roșie Ilfov.

Iar, atunci când zicem Chitila, nu se poate să nu amintim și numele a doi dintre cei mai inimoși și implicați profesori în astfel de concursuri, Marian Gîrleanu și Gh. Dumitrescu, de la Școala gimnazială „prof. Ion Vișoiu”, din localitate. „Anul acesta, concursul a aliniat la start 6 echipaje, respectiv ale școlii din Chitila, ale școlii 2, din Buftea, ale Grupului Școlar „Nicolae Bălcescu”, ale Școlii nr. 2, Voluntari, ale Școlii gimnaziale din Bragadiru și ale Liceului Sportiv, Clinceni”, ne‑a precizat Niculae Mihalache, directorul Crucii Roșii Ilfov și membru al juriului.

„Concursul constă într‑o probă teoretică și două probe practice, transportul pe o distanță de 50 m a unui accidentat, cu targa și trecerea lui peste un obstacol și o probă de orientare în­tr-o zonă „contaminată”, cu masca de gaze pe figură, dat cu vizorul complet obturat. Tot acest traseu are un gard, niște jaloane și un șanț, iar concurentul trebuie să treacă de acestea, ghidat de un coleg de echipaj. Toate aceste probe se desfășoară contracronometru și au reguli și bareme foarte stricte, orice greșeală fiind penalizată în consecință”, ne-a explicat regulamentul mr. Marian Badea, reprezentant al ISU București/Ilfov.

Ăl cu paie, ăl cu fân…

Concursul a dat destule bătăi de cap celor 6 echipaje participante, mai ales din cauza sarcinilor foarte exacte pe care le aveau de îndeplinit. Dar, proba de orientare cu masca pe figură a fost „piatra de încercare” pentru toți concurenții, pentru că… foarte mulți au încurcat dreapta cu stânga și au părăsit, copios, traseul, cu penalizările de rigoare! O parte din vină au purtat-o și coordonatorii, ei înșiși dând comenzi greșite. În fine, totul este bine, când se termină cu bine. Întrecerea a fost o reușită, a fost amuzantă pe alocuri, dar foarte utilă pentru concurenți, care au putut învăța din greșeli. Și, pentru că la orice concurs există învingători și învinși, vi-i prezentăm:

Categoria liceu: Lo­cul 1 a fost ocupat de echipajul de băieți al Liceului cu Program Sportiv din Clinceni, locul 2 și l-a adjudecat echipajul mixt al aceluiași liceu – prof. Mihaela Marin, iar locul 3, i-a revenit Grupului Școlar „Nicolae Bălcescu”, Voluntari – prof. Elena Toader.

 

Categoria gimnaziu: Locul 1 – echipajul de băieți ai Liceului cu Program Sportiv din Clinceni – prof. Mihaela Marin, locul 2 – echipajul galben, Șc. gim. „Ion Vișoiu”, Chitila – prof. Gh. Dumitrescu, iar locul 3 – echipajul Școlii nr. 2, Buftea – prof. Claudiu Dragon.