Inițiativa organizării unui concurs de cros la nivel județean, la Chitila, s-a înfiripat în anul 2002, când a avut loc și prima competiție. Cu timpul, întrecerea, denumită „Cupa Primăverii”, a devenit o tradiție, ajungând, anul acesta, la a XIII-a ediție, în ciuda unei întreruperi în desfășurarea acesteia. Anul viitor, organizatorii intenționează să denumească această competiție „Memorialul Ion Vișoiu”.

Anul acesta, organizatorii – Primăria Chitila și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Fundația „Pro Chitila”, Școala Gimnazială „Prof. Ioan Vișoiu” și Asociația Sportivă Școlară Chitila – au adus la start 104 elevi, din 4 localități ilfovene: Chitila, Gruiu, Buftea și Balotești, după cum ne-a informat prof. Marian Gîrleanu. A fost o competiție strânsă, în care s-au remarcat alergătorii de la Școala gimnazială nr. 1, Gruiu și cei de la Școala gimnazială „Prof. Ioan Vișoiu”, Chitila, care și-au împărțit primele trei locuri, la mai toate categoriile. Câștigători au fost, însă, toți elevii participanți, pentru că a fost un prilej binevenit de a face mișcare în aer liber, activitate atât de benefică pentru oricare dintre noi. Nota 10 pentru micii sportivi, dar și pentru profesorii lor și organizatori. Cu toții au hotărât ca anul viitor să vină în număr și mai mare la această competiție de tradiție.

Categoria 1999 – fete:

Locul 1 – Claudia Șerban – Școala gimnazială nr. 1, Gruiu – prof. Veturia Țălnar;

Locul 2 – Luiza Nedelcu – Școala gimnazială nr. 1, Gruiu – prof. Veturia Țălnar;

Locul 3 – Ionela Anton – Școala gimnazială nr. 1, Gruiu – prof. Veturia Țălnar.

Categoria 1999 – băieți:

Locul 1 – Dragoș Pavel – Școala nr. 2, Buftea – prof. Luciana Gîrleanu;

Locul 2 – George Ion – Școala nr. 2, Buftea – prof. Luciana Gîrleanu;

Locul 3 – Ștefan Petraru – Școala gimnazială „Prof. Ioan Vișoiu”, Chitila – prof. Marian Gîrleanu.

Categoria 2001 – fete:

Locul 1 – Paula Constantin – Școala gimnazială nr. 1, Gruiu – prof. Veturia Țălnar;

Locul 2 – Daniela Vasile – Școala gimnazială „Prof. Ioan Vișoiu”, Chitila – prof. Marian Gîrleanu;

Locul 3 – Alexandra Moise – Școala nr. 1, Balotești – prof. Virgil Pană.

Categoria 2001 – băieți:

Locul 1 – Adiel Țuțu – Școala gimnazială „Prof. Ioan Vișoiu”, Chitila – prof. Gheorghe Dumitrescu;

Locul 2 – Teofil Rușețelu – Școala nr. 2, Buftea – prof. Claudiu Dragon și Luciana Gîrleanu;

 

Locul 3: – Denis Pieptea – Școala gimnazială „Prof. Ioan Vișoiu”, Chitila – prof. Marian Gîrleanu.