Buftea

La mijloc de vară, de câţiva ani încoace, despre Buftea se vorbeşte în două zile pe reţelele de socializare şi la televiziuni cât nu se vorbeşte un an întreg. Motivul este unul muzical, tineresc: Festivalul Summer Well organizat la Palatul Ştirbey.

8-9 august

A V-a ediţie a Festivalului „Summer Well” a adus pe scena de pe Domeniul Ştirbey din Buftea cele mai în vogă nume ale muzicii rock, soul, electronică, spre bucuria exprimată fără rezerve a celor peste 16.000 de spectatori prezenţi. Pe 8 august au încântat publicul Foals (rock), La Roux (electropop), The Maccabees (rock), KWABS (pe numele adevărat Kwabena Sarkodee Adjepong care cântă soul, R&B, electronică) şi Circa Waves (indie rock). Duminică,9 august scena i-a primit pe The Wombats (indie rock), Jungle (soul), Foxes (pop, electronic, dance), SOHN (Christopher Taylor, muzică  electronică) şi de la  orele 22:30, cei mai aşteptaţi, rockerii de la Kasabian. Toţi, britanici de altfel,  constituie „muzica momentului” pe care tineri între 15 şi 30 de ani o ascultă şi o dansează. Adică, liceenii, corporatiştii, oameni din media şi publicitatea românească. Un public educat muzical şi în ale concertelor din străinătate.

 

Şezlonguri, ateliere pentru copii, cafenele, limonade….

Succesul „Summer Well Festival” este compus din mai multe elemente care, ca într-un puzzle, se îmbină spre deliciul publicului. Cu porţile care se deschid la orele 15 şi spectacolele care încep la orele 17, timpul a fost ocupat în fiecare an într-un mod inteligent, astfel ca publicul care a ajuns cu autobuzul sau maşina personală, să poată citi, cumpăra espadrile sau tricouri, să mânânce sau să savureze limonadă, bere sau prosecco pe pajiştile domeniului sau la terasele special amenajate. Les Ateliers Nomad, specializaţi în animaţie, au fost prezenţi prin jocurile de lumini, Palatul Ştirbey şi Capela fiind minunat puse în valoare. 

Jandarmii, la datorie… muzicală

Aşa cum menţionam, succesul festivalului este un puzzle din care fac parte şi jandarmii de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ilfov cărora li s-au alăturat colegii de la brigada mobilă „Matei Basarab” din Ploieşti. Colonelul Bogdan Enescu, inspector şef al IJJ Ilfov şi colegii din subordine specializaţi pe intervenţii au stat în dispozitiv şi pe 8, şi pe 9 august de la orele 11 dimineaţa până după ora 1 a nopţii, la fel ca și cei de la Ploiești. „ O misiune complexă, dar pe care publicul a ştiut să ne-o facă plăcută. Nu au fost incidente”, afirmă colonelul Bogdan Enescu. Ce spune reprezentantul jandarmilor ploieşteni maiorul Ionel Petre? „ Suntem mai mult decât încântaţi de calitatea umană a spectatorilor. Nu mă aşteptam să văd tineri decenţi din toate punctele de vedere, respectuoşi chiar. Nu am avut niciun fel de probleme, echipele noastre au patrulat tot timpul şi, uitându-mă la toţi aceşti oameni frumoşi veniţi la Buftea, de două zile îmi spun că mai există speranţă pentru societatea românească”. Frumos, nu? 

2016, ediţia a VI-a

Perfecta organizare şi calitatea trupelor invitate vor fi prezente şi în 2016 la Domeniul Ştirbey de la Buftea căci nu cred că cineva ar dori să întrerupă bunul  mers al unui festival cu atâta priză la public. Ce
i-ar rămâne unui cititor de făcut? Să ia pe rând fiecare nume şi să asculte câte o piesă pentru a-şi face o idee asupra stilului muzical şi…să pună bani deoparte pentru biletele 2016. Este cu adevărat un festival de clasă internaţională!