Potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii nr. 249/26.02.2016, fermierii care cresc vaci de lapte sau vite de carne pot să solicite la APIA ajutorul național tranzitoriu (ANT) și sprijinul cuplat. În acest număr vă prezentăm actele necesare pentru ANT – bovine de lapte și bovine de carne.

Fermieri neîn­regis­trați în sistemul de administrare al cotelor de lapte până la data de 01.04.2015

1. Documente privind comercializarea laptelui în perioada de referinţă 01.04.2015 – 29.02.2016:

n copie de pe cel puţin un contract cu un cumpărător, valabil pe o perioadă de minimum 6 luni, însoţită de copii de pe cel puţin o factură sau de pe cel puţin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul care efectuează livrare de lapte; și/sau: n copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul persoana fizică ce efectuează vânzare directă a laptelui și/sau: n copie de pe avizul de însoţire a mărfii şi de pe dispoziţia de încasare a valorii / documente fiscale aferente laptelui comercializat pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui prin automatele de lapte, indiferent de forma de organizare juridică și/sau: n copie de pe factură /bonuri fiscale de vânzare directă a laptelui pentru PFA, II, IF şi SC.

Fermierii înregistraţi în sistemul de administrare al cotelor de lapte până la data de 01.04.2015

Această categorie de fermieri trebuie să prezinte următoarele documente:

n copia de pe dovada de înregistrare a solicitantului în sistemul de administrare a cotelor de lapte, în anul 2014-2015 precum şi a cantităţilor de lapte livrate şi/sau vândute direct în anul de cotă de referinţă, pentru fermierii care nu au solicitat ANTZ 7 în anii 2013-2015.

Valoarea subvenției pentru 2015 este de aproximativ 110 lei/tona de lapte livrată, comercializată!

Ajutor național tranzitoriu pentru bovine de carne n copie paşaport/copie document care atestă ieșirea din ex­ploatație, după caz, în cazul exploatațiilor nou inființate și/sau pentru ani­malele pentru care nu s-a solicitat/ nu a beneficiat de primă în anii 2013, 2014 și 2015. Documentele sunt prezentate de fermier în original, iar copiile documentelor menţionate anterior se păstrează la dosarul cererii. După termenul legal de depunere a documentelor specifice, acestea nu mai sunt luate în considerare pentru plata schemei respective.

Valoarea subvenției pentru 2015 este de aproximativ 460 de lei/cap de vită de carne!

 

 

În numărul viitor, vă vom prezenta documentele necesare pentru obținerea sprijinului cuplat.