Polițiștii ilfoveni de la Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au derulat o serie de activități de informare a elevilor, în cadrul programului ”Școala Altfel”, printre care s-au numărat vizite la școlile de pe raza localităților Buftea și Pantelimon, unde au purtat discuții cu elevii și cadrele didactice, fiind abordate teme precum siguranţa în reţelele de socializare și prevenirea consumului de droguri. În primul caz, elevilor le-au fost explicate metode pentru a nu deveni victime ale hărţuirii și abuzului sub toate formele sale (agresiunea verbală, calomnierea, furtul de date personale, infectarea calculatorului cu viruși, dependenţa de calculator) și care sunt structurile Poliţiei Române cu atribuţii în domeniul combaterii infracţionalităţii informatice. Discuțiile legate de prevenirea consumului de droguri s-au purtat în jurul unor cazuri reale, ale unor tineri care au căzut în capcana traficanților de droguri. Polițiștii au explicat elevilor importanța alegerii unui mediu de viață sănătos, prin practicarea de activități artistice și sportive, în locul tentației de a încerca drogurile.