• Marius Șumudică (foto), care mai are de executat o lună și trei săptămâni din suspendarea decisă de FRF, a declarat că va pleca de la Astra, în cazul în care FIFA va decide că nu va putea să fie prezent pe banca echipei pe care o pregătește în meciurile din Champions League.
  •  CSMS Iași s-a calificat în Europa League, după ce a revenit de la 0-2 la 2-3, în meciul cu Poli Timișoara, dar va afla de-abia pe 31 mai dacă va participa într-adevăr în competiție, deoarece există semnale că TAS ar putea să-i dea câștig de cauză lui Dinamo.
  •  Gloria Buzău, care a primit suspendări ce însumează 14 ani și șase luni și amenzi în valoare de 213.000 de euro, pentru trucarea a zece partide din sezonul trecut al ligii secunde pentru a obține bani din pariuri, a refuzat să joace meciul din penultima etapă a play-out-ului Seriei I, cu CS Balotești, în semn de protest pentru sancțiunile-record primite din partea FRF.
  •  România a fost învinsă de Ucraina, în penultimul meci-test disputat înainte de Euro cu scorul de 3-4 și deși tricolorii au început bine amicalul de la Torino, în repriza a doua au fost de nerecunoscut, ei primind 3 goluri în 15 minute.