Ajuns la Curtea de Apel București, unde s-a judecat procesul în care Marian Vanghelie, fostul primar din Sectorul 5 al Capitalei, a cerut ridicarea controlului judiciar, acesta a declarat că va candida la alegerile parlamentare din toamnă, dar și că mai are multe lucruri de dezvăluit.

Marian Vanghelie a fost prezent luni la ­Curtea de Apel Bucureşti, alături de alţi doi inculpaţi din dosarul său de corupţie, pentru judecarea contestaţiilor la decizia Tribunalului Bucureşti de a le menţine măsura controlului judiciar. În faţa judecătorului, fostul primar din sectorul 5 al Capitalei a vorbit despre abuzurile care s-ar fi făcut asupra sa, din partea DNA, dar şi despre intenţia de a candida la parlamentare. „Înţeleg rolul DNA, dar şi când vor răspunde aceşti oameni! Nu mă interesează să iau legătura cu martorii din dosar. Voi candida la alegerile parlamentare. Oamenii politici trebuie să se bată pentru a se stopa abuzurile DNA. Nu mă interesează să fug din ţară, vreau să îmi continui activitatea politică. Nu sunt campionul denunţurilor din România. Nu ştiu să fac denunţuri. Vreau să intru în normalitate”, a declarat Vanghelie în momentul susţinerii cererii de ridicare a controlului judiciar.

 

Vanghelie vrea să plece la Washington

La venirea la sediul Curţii de Apel Bucureşti, fostul primar a susţinut că, printre altele, doreşte ridicarea măsurii preventive şi pentru a putea călători la Washington, „din motive juridice şi politice”. „Nu tac, nu tac, cu orice risc, orice se va întâmpla. Încă nu am spus tot ce ştiu, să fie foarte clar. Sunt un om care sunt foarte bine informat, ştiu ce se întâmplă în România. Ştiu de ce s‑au pus în aplicare aceste lucruri, ştiu cine a pus în aplicare aceste lucruri. Nu mă sperie nimic. Este un mesaj pentru toate lumea, pentru toţi care ne învârtim”, a spus Vanghelie. Instanţa a rămas în pronunţare în legătură cu solicitarea de ridicare a controlului judiciar, decizia urmând să fie una definitivă.

 

Abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani

 

În dosarul aflat în curs de judecată pe rolul Tribunalul Bucureşti, Marian Vanghelie este acuzat de DNA de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani. Procurorii anticorupţie susţin că, în perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae, om de afaceri, şi parţial de Laura Ciocan, directorul Economat Sector 5, ar fi cerut şi primit de la omul de afaceri Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de ­euro, reprezentând un „comision” de 20% din încasări. Prejudiciul total cauzat bugetului Sectorului 5, prin activitatea infracţională a lui Vanghelie, este de aproape trei milioane de lei, susţin procurorii.