O nouă cooperare româno-chineză

La Otopeni, a avut loc, săptămâna trecută, semnarea Scrisorii de intenție privind stabilirea relației de prietenie între județul Ilfov (reprezentat de oficiali din partea Consiliului Județean Ilfov (CJI) și din partea Primăriei Otopeni – primarul orașului, Silviu Constantin Gheorghe), și provincia Fujian din Republica Chineză.

 Întâlnirea a avut loc după recenta vizită în regiunea autonomă Ningxia-Hui – municipiul Yinchuan (de la începutul lunii septembrie), unde Marian Petrache, președintele CJI, a avut calitatea de șef al delegației României (ca reprezentant al ad­ministrației publice și al PNL), la Forumul Internațional al Ora­șelor Înfrățite. Întâlnirea din septembrie s-a încheiat cu semnarea unui Memorandum de Înțelegere pentru stabilirea relației de înfrățire între Ilfov și provincia autonomă Ningxia Hui din Republica Populară Chineză.

În acest context, semnarea Scrisorii de intenție privind stabilirea relației de prietenie dintre Ilfov și provincia Fujian, din R.P. Chineză, nu face altceva decât să consolideze cooperarea, deja existentă între cele două popoare, dar și să deschidă noi perspective. De altfel, exact acest lucru l-a subliniat și președintele CJI, după ce a urat ”Bun venit!” oaspeților, care au fost întâmpinați cu pâine și sare.

Vice-guvernatorul provinciei Fujian, Hong Jiexu, a făcut o scurtă prezentare a regiunii chineze și a propus ca relația de prietenie dintre cele două părți să ducă la intensificarea colaborărilor în domeniul economic, comerț și capacitatea de producție, stabilirea unei bune colaborării în domeniul turistic, dar și la promovarea schimbului interuman de studenți, profesori între cele două autorități. În continuare, vice-guvernatorul provinciei chineze a lansat o invitaţie Consiliului Judeţean Ilfov în vederea participării la două evenimente care vor avea loc anul viitor – Târgul de Comerţ China continentală – Taiwan şi Conferinţa Internaţională pentru Comerț și Investiții.

Programul vizitei delegației chineze a inclus mai multe întâlniri în zona mediului de afaceri, cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a României, ai Ministerului Dezvoltării, cu parlamentarii de Ilfov, cu reprezentanții comunității oamenilor de afaceri din Fujian în România, demersuri care reflectă interesul pentru a aprofunda potențialele direcții concrete de cooperare.

Irinel Scrioșteanu, director de cabinet al președintelui CJI, a oferit delegației chineze câteva informații despre județul Ilov, vorbind despre faptul că acesta face parte din regiunea de dezvoltare București – Ilfov (locul 76 între cele 271 de regiuni europene), cu un PIB peste media europeană, generând un sfert din economia României și atrăgând peste 60% din investițiile străine directe și peste 50% dintre investitori. Scrioșteanu a făcut referire și la cea mai mică rată a șomajului din România – înregistrată de câțiva ani în Ilfov, dar și la evidențe precum – creștere demografică de 29% în ultimii 10 ani, accesibilitate, infrastructură CDI dezvoltată, amplasare la intersecția coridoarelor europene, strategie nouă de dezvoltare, proiecte cu finanțare europeană și cooperare internațională.

 

Despre provincia Fujian

Provincia Fujian este situată pe coasta de sud-est a Chinei continentale, iar populația este în principal de origine Han, provincia Fujian fiind una dintre provinciile cele mai diverse din punct de vedere lingvistic și cultural din China. Cea mai mare parte a provinciei Fujian este administrată de către Republica Populară Chineză. Cu toate acestea, arhipelagurile Kinmen și Matsu sunt sub controlul Republicii China (Taiwan).

Astfel, există două provincii (în sensul de structuri guvernamentale): provincia Fujian administrată de Republica Populară Chineză și provincia Fujian din Republica Chineză.

Fujian este cunoscută de mult timp pentru produsele de artizanat de înaltă calitate și varietatea de arte tradiționale.

Multe companii străine își desfășoară activitățile în Fujian, precum Boeing, Dell, GE, Kodak, Nokia, Siemens, Swire, TDK și Panasonic.

Dialog fructuos

”Pe viitor, ne dorim să fructificăm și mai mult relația noastră prin dezvoltarea unor proiecte comune, o serie de noi colaborări, proiecte de investiții și schimburi bilaterale”, a spus Marian Petrache, la finalul discuțiilor, adăugând că a apreciat dialogul fructuos dintre cele două părţi, dar și că reprezentanţii CJ Ilfov așteaptă cu interes continuarea acestuia prin platforma de comunicare SCII CJI și FAO Fujian.