Boboteaza a strâns o mulţime de localnici în sânul bisericii cu hramul Izvorul Tămăduirii din satul Roşu, comuna Chiajna. Ca în fiecare an, părintele paroh Ion Ciucă, părintele lor spiritual, i-a întâmpinat cu mare bucurie şi le-a pregătit surprize frumoase. Duhovnicul i-a primit în Casa Domnului îmbrăcată în haine noi, s-a rugat pentru sănătatea şi bunăstarea lor, i-a binecuvântat şi le-a dăruit apă sfinţită, ca să le fie de folos la fiecare ceas.

Bobotează

„Ne-am dorit să cinstim Botezul Domnului, în chip deosebit, şi am reuşit. Este prima dată când sărbătorim marele praznic în biserica repictată. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am reuşit să punem şi policandre noi”, ne-a spus părintele Ion Ciucă, păstorul Parohiei Roşu. Şi asta nu e tot. Biserica mai are şi o masă nouă care le aminteşte rugătorilor de Naşterea Domnului şi de unirea lor cu Dumnezeu, de mântuirea dăruită de Hristos prin jertfa Sa.