Organigrama, statul de funcții și regulamentul de organizare ale Spitalului Județean Ilfov au fost modificate ˜ CJI și-ar putea muta sediul în Bd.-ul Ion Mihalache

La sediul Consiliului Județean Ilfov (CJI) a fost convocată pe 27 februarie a.c. ședința ordinară lunară, care a avut pe Ordinea de zi două proiecte de hotărâri, dar și discutarea, la partea de ”Diverse”, a stadiului în care au ajuns negocierile pentru mutarea sediului instituției, din str. Gheorghe Manu nr.18, sector 1, București.

Astfel, consilierii jude­țeni au aprobat, după o serie de observații făcute de către colegul lor, George Georgescu (ALDE), primul dintre documentele de pe Ordinea de zi privind modificarea organigramei, statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare pentru Spitalul Clinic Ju­de­țean de Urgență Ilfov. Modificările se impun ca urmare a recomandărilor făcute de către Corpul de Control al Ministerului Sănătății. Cel de-al doilea proiect de hotărâre, de asemenea aprobat de către consilierii județeni din Ilfov, s-a referit la trecerea Căminului pentru persoane vârstnice Periș din subordinea CJI în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului llfov. În aceste condiții, Căminul se reorganizează ca serviciu public de interes județean cu personalitate juridică – ordonator terțiar de credite, în subordinea DGASPC Ilfov, în termen de 30 de zile de la data intrării vigoare a hotărârii despre care am relatat mai sus. Structura organizatorică a DGASPC Ilfov se majorează, așadar, cu 25 de posturi – personal contractual preluat de la Căminul pentru persoane vârstnice Periș. Patrimoniul Căminului de la Periș, stabilit pe baza bilanțului contabil de închidere la data predării – preluării, însoțit de balanța de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situația fluxu­rilor de trezorerie, conturile de execuție întocmite pe fiecare sursă de finanțare și celelalte anexe, inclusiv cele care se întocmesc la finele anului, potrivit normelor în vigoare, se preiau de către DGASPC Ilfov, prin protocol de predare – preluare. Măsura trecerii Căminului de la Periș din subordinea CJI în aceea a ­DGASPC ilfoveană a venit după ce instituției de la Periș i-a încetat valabilitatea Certificatului de acreditare, iar Legea 197/2012 a introdus obligativitatea acreditării furnizorilor, cât și a serviciilor sociale. Și cum prin lege, furnizor de servicii sociale putea fi doar DGASPC Ilfov, Căminul de la Periș ar fi obținut, dacă rămânea în subordinea CJI, doar licențierea ca serviciu social.

Sediul CJI se mută din str. Gheorghe Manu, în Bd. Ion Mihalache

Punctul ”Diverse” a adus în atenția consilierilor județeni, problema mutării sediului instituției, demers de care se ocupă, de anul trecut, o comisie special constituită în acest sens. Jurnalul de Ilfov a mai relatat pe temă, iar noutatea adusă acum este faptul că, din cele patru imobile care păreau a răspunde cel mai bine nevoilor de spațiu, în primul rând, ale CJI – amplasate, toate, în București – pe străzile Pitar Moș nr. 6, Scărlătescu nr. 15, sau Calea Griviței nr. 355 și Bd. Ion Mihalache nr. 41-43, după corespondența dintre reprezentanții CJI și deținătorii spațiilor – primele trei nu mai sunt disponibile, fiind deja închiriate parțial sau total. Așadar, a rămas disponibil imobilul din Bd. Ion Mihalache nr. 41-43, cu o suprafață utilă de închiriat de 3.277 mp, cu un contract ferm pentru 4 ani, cu mentenanță și regie proprie CJI – care conturează un cost negociat al chiriei de 39.324 de euro/lună. Întregul raport al Comisiei care se ocupă de problema mutării sediului, dat citire rapid în ședința de Consiliu din 27 februarie, va fi trimis pe e-mail fiecărui consilier județean, pentru analiză, apoi va fi redactat un proiect de hotărâre care va fi supus votului acestora. Dacă va fi adoptat, la scurtă vreme după aceea, sediul se va muta, urmând ca activitatea CJI să se desfășoare în locația nouă, iar sediul actual, din str. Gheorghe Manu să intre în reabilitare.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 340