Peste tot în lume, 8 Martie este recunoscută ca fiind Ziua Internaţională a Femeii. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat ziua de 8 Martie ca zi dedicată femeii, în anul 1977, deşi, iniţial femeia a fost sărbătorită încă de pe vremea grecilor antici.
În Grecia Antică exista o zi specială a mamei. În fiecare primăvară, grecii o serbau pe Rhea, cea pe care o considerau mama tuturor zeilor. Mai târziu, în anul 1800, Anglia a celebrat Duminica Mamei în cea de-a patra duminică de la începutul Postului Paştelui. Ziua Femeii a fost sărbătorită pentru prima dată, pe 28 februarie 1909, la New York, Statele Unite ale Americii. Din 1977 de când a fost proclamat Anul Internaţional al Femeilor de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ziua Femeii se sărbătoreşte în fiecare an, pe 8 Martie.
Comemorate pentru toate realizările lor
De atunci, femeile sunt răsfăţate anual în această zi, cu flori, declaraţii de dragoste şi participă la diverse evenimente care le sunt dedicate. Scopul acestei zile destinate exclusiv doamnelor şi domnişoarelor, este acela de a le comemora atât realizările sociale, politice şi economice cât şi a atrage atenţia asupra discriminării şi violenţei la care sunt supuse multe reprezentante ale sexului frumos din diverse colţuri ale lumii. Prin acţiunile care sunt organizate în această perioadă, se încearcă stoparea acestor fenomene.
Cele mai frumoase mesaje pentru cele mai dragi femei din viaţa ta
“Odată cu venirea primăverii, ai venit tu. A răsărit primul ghiocel şi cu el dragostea mea pentru tine. Ţi-am dăruit un buchet de flori şi tu mi-ai dăruit dragostea ta… şi de atunci în sufletul meu e întotdeauna primăvară. Pentru că acolo eşti tu… tu eşti primăvara sufletului meu. Te iubesc!”
“Fie ca ziua de 8 Martie să-ţi aducă toată lumea la picioare, zâmbetul pe buze şi toată fericirea de pe pământ. La mulţi ani, draga mea!”
“O primăvară caldă, dragoste nebună, lumină în suflet şi în priviri. La multi ani de 8 martie!”
“Îţi doresc ca răsăritul soarelui să-ţi aducă peste zi împlinirea viselor alături de tot ceea ce poate fi mai pur, mai sincer, mai curat. Un 8 Martie însorit!”
“Pentru ziua ta, mămico, îţi trimit un ghiocel. Cât de mic îl vezi, cuprinde toată primavară-n el. La mulţi ani de 8 martie!”
“Dragă mamă, de ziua mămicilor eu îţi urez multă sănătate şi să te bucuri de toţi cei ce te înconjoară! La mulţi ani!”