O colecție specială de costume populare de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a fost prezentată joi seara la Romanian Fashion Philosophy, care se desfășoară la Palatul Bragadiru.
Colecția a cuprins zece ansambluri vestimentare din cele mai multe reprezentative zone ale țării, descrise de directorul Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”, Paula Popoiu, drept o „mică parte din comorile noastre”.
„Instituție de referință în peisajul cultural al Bucureștiului, al României, dar și în peisajul cultural din străinătate, muzeul își prezintă zestrea patrimonială. Din cele 16.000 de piese din colecția muzeului prezentăm zece ansambluri vestimentare care reprezintă cele mai variante etnografice: Maramureș, Timiș, Gorj, Olt și un costum special din zona Pădureni, din Munții Apuseni, așa care nu se mai găsește în zile noastre. Acestea arată creativitatea deosebită a femeii din satul tradițional și prin cromatică și motive decorative prezintă locul, vârsta și statutul social al celor care îl purtau”, a declarat Paula Popoiu.