Zilele acestea, o serie de fotografii cu un bărbat sirian sfâșiat de durere lângă trupurile copiilor săi morți, sau ținând corpurile mici, fără viața în brațe – fac ocolul planetei…
Este vorba despre Abdulhamid al-Youssef, un bărbat din Siria, de 29 de ani, care a fost nevoit să-și îngroape copiii gemeni – o față și un băiat – morți în atacul chimic din orașul Khan Sheikhoun din guvernoratul Idlib. Iar numărul rudelor barbatului decedate în acest este de 19, potrivit The Telegraph.
Ahman și Aya, aveau doar noua luni și au murit marți dimineață în atac, împreună cu mama lor, soția lui Abdulhamid, Dalal, dar și alături de alți 16 membri ai familiei. Bărbatul a fost nevoit să-i îngroape pe toți într-un mormânt comun.
Vânzător într-un magazin, bărbatul era la lucru atunci când lovitura aeriană a lovit în apropierea casei sale, în jurul orei 6.30. Când soția l-a sunat să-i spună ce s-a întâmplat, el s-a grăbit acasă. Familia părea bine, dar, ca măsură de precauție față de o altă lovitură aeriană, i-a dus într-un subsol dintr-o casă din apropiere.
Abia după o oră au început să apară simptomele.
”Întreaga familie aștepta acolo și era în siguranță, dar copiii au început să se sufoce. Gemenii au început să tremure și se chinuiau să respire. Apoi a văzut cum subsțantele chimice au luat viața soției, apoi a fratelui, nepoatelor și nepoților”, a povestit pentru Telegraph, vărul lui Abdulhamid, Alaa.
”Toți au murit acolo, în subsol, n-au avut timp să ajungă la spital. Tot ce Abdulhamid a continuat să-mi spună a fost: ”N-am putut să salvez pe niciunul (…)”, a mai povestit Alaa.Bilanțul atacului chimic din orașul sirian Khan Sheikhoun a crescut la 86 de morți, a anunțat aseară Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.