„Nu se poate trăi fără eroi, sfinţi și martiri”, scria Ernesto Sabato, faimosul romancier argentinian în cartea sa ”Înainte de tăcere”. Volumul e un testament spiritual al unui om modern, în confruntare cu o lume dură și primejdioasă. La noi, o componentă a acestei esențializări e sărbătorirea Zilei Eroilor, la aceeași dată cu praznicul creștin ortodox al Zilei Înălțării Domnului, la cer. Joi, 25 mai, comuna ilfoveană cu nume special, Domnești, și-a petrecut ceremoniile religioase cu acest dublu înțeles al respectului față de credința strămoșească și cinstirea memoriei eroilor neamului.
Articol apărut în nr. 353 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Dar, domneștenii au adăugat acestor manifestări solemne o componentă esențială a actualității. Ei i-au comemorat nu numai pe eroii trecuți în neființă, căzuți pe câmpurile bătăliilor din istoria noastră. Și, au adus omagiul comunității datorat luptătorilor contemporani ai Armatei Române, al căror sacrificiu s-a petrecut în lupta împotriva smintelii atroce a terorismului. Sunt eroii moderni ai confruntărilor războiului din Afganinstan, care i-au lăsat infirmi pe viață, după lungi suferințe și în apropierea morții.
Erou distins cu titlul „Cetățean de Onoare”
Primăria Domneștiului, condusă de edilul Adrian Ghiță, însoțit de vicele Costel Ștefan, împreună cu Consiliul Local și asistați de insp. coordonator Doina Scripa au decis acordarea acestui titlu onorific plt. Cătălin Pîrvu, grav rănit în anul 2011, în luptele din Afganistan. Acum, el locuiește împreună cu familia în satul Țegheș. La acest eveniment, plin de semnificația prețuirii contemporanilor săi, a venit însoțit de trei camarazi de arme: plt. adj. princ. Eugen Mănăilă, plt. maj. Ionuţ Claudiu Butoi și caporalul Eugen Pătru și ei grav vătămați, victime ale aceluiași război, între anii 2008 și 2014.
Pentru credință și eroi
Memorabila zi a debutat cu slujba de Înălțare și pomenirea eroilor neamului, oficiate de preotul paroh Nicolae Anghel și colegul său co-slujitor Florian Niculae, de la Biserica „Izvorul Tămăduirii”, din Domnești. Au fost omagiați eroii istoriei trecute, dar și actuale. Peste 30 de elevi ai Șc. gimn. „Gh. Corneliu”, condusă de dir. Ionela Liliana Ștefan și însoțiți de prof. Carmen Isopencu, au adus flori pentru Monumentul din incinta curții bisericești. Primarul Adrian Ghiță și luptătorii militari au depus coroane în acel loc, dar și la troița din centrul comunei.
La slujbele de veșnică pomenire au participat și preoții altor parohii – Dan Coniţescu, Petre Cosmin și Marcel Corja.
Festivitatea solemnă a decernării distincției
Către orele amiezii, în sala de consiliu a primăriei Domnești a avut loc ceremonia oficială a înmânării titlului și diplomei de Cetățean de Onoare al localității pentru plut. Cătălin Pîrvu.
Primarul comunei a subliniat că gestul „reprezintă recunoștinţa pentru conduita sa profesională și socială de excepţie”. După intonarea Imnului Național, acesta a motivat Hotărârea Consiliului Local, care marchează ”Devotamentul excepțional și spiritul de sacrificiu dovedite în misiunile încredințate în teatrul de operațiuni din Afganistan. Apoi, deși grav rănit, recuperându-se ulterior, dl. plt. Cătălin Pîrvu și-a asumat și onoranta misiune de a se înscrie în echipa României, alături de camarazii săi, pentru a participa anul acesta la evenimentul sportiv internaţional „Invictus Games”, de la Toronto, Canada”.
Din partea MAPN, au participat la evenimentele zilei lt. col.
Sorin Stroe, lt. Amalia Mihai, plut.maj. Gabriel Jitărașu, plt. maj. Marius Ștefan, caporalii Florin Vlăsceanu, Mirel Cancea și George C-tin.
Vom reveni cu amănunte din destinul eroic al celor sărbătoriți de ziua lor, la Domnești.