O vară fierbinte lasă întotdeauna în urma ei un număr mai mare de aluniţe şi pete pe corp. Ca să eviţi cancerul de piele, detectarea precoce a aluniţelor periculoase este esenţială, iar ea trebuie făcută acum, la finele sezonului estival. Cum să-ţi monitorizezi aluniţele acasă şi cum îţi dai seama care dintre ele prezintă nereguli care indică un potenţial cancerigen?

 

Articol publicat în ediţia printată a Jurnalului de Ilfov Nr. 364

 

22-page-001

În ciuda faptului că fiecare persoană are cel puţin o aluniţă (nev), puţini dintre noi ştiu să distingă un nev sănătos de unul care are potenţialul de a se transforma în cancer de piele. Acesta este motivul pentru care medicii dermatologi recomandă să acordăm o atenţie deosebită aluniţelor şi să le examinăm periodic (de preferat lunar) pentru a descoperi din timp semnale ale unor boli extrem de grave.

O bună informare cu privire la caracteristicile aluniţelor periculoase, precum şi monitorizarea lor periodică acasă pot ajuta la identificarea nevilor cu potenţial cancerigen  într-un stadiu incipient, în care ar putea fi trataţi prin simpla excizie. “Deşi melanomul apare cel mai adesea pe părţile corpului cele mai expuse la soare (de obicei pe picioarele la femei şi pe piept şi spate la bărbaţi), această boală se poate dezvolta oriunde – chiar şi pe scalp, fapt pentru care este foarte important ca verificarea pielii să fie amănunţită. Trebuie să verificăm cu atenţie întregul corp, inclusiv degetele de la picioare şi tălpile“, recomandă dr. Laurenţiu Vlădău, specialist în Dermatologie şi Venerologie în cadrul clinicii Hebra Dermatologie. Este ideal şi recomandat ca aluniţele asupra cărora avem dubii să fie examinate de către dermatolog. În cazul în care există multe aluniţe, dificil de monitorizat, care au nevoie de o urmărire foarte atentă şi minuţioasă, soluţia ideală este cartografierea lor sau “molemapping”, o procedură care trebuie realizată în cabinetul dermatologic.

Regula ABCDE

Leziunile cutanate aso­­­ciate cancerului de piele au anumite caracte­ristici denumite “ABCDE”, care pot fi uşor de iden­tificat de la o verificare la alta a pielii:

  • Asimetrie – dacă o jumătate din aluniţă este diferită în mărime sau formă în comparaţie cu cealaltă jumătate. Pentru a vedea dacă o aluniţă este asimetrică folosiţi o riglă opacă şi acoperiţi jumătate din aluniţă, iar ulterior comparaţi-o cu cealaltă jumătate. Dacă există diferenţe, înseamnă că aluniţa este asimetrică;
  • B (border) – dacă marginea aluniţei este neregulată;
  • Culoarea – poate fi un semn al unei boli de piele; dacă există multe culori pe o aluniţă, atunci aceasta ar trebui prezentată unui medic dermatolog de urgenţă; 
  • Diametru – aluniţele care cresc într-o perioadă scurtă de timp la adulţi pot reprezenta activitate atipică şi chiar malignă;
  • Evoluţie – aluniţele care îşi schimbă structura reprezintă un semnal de alarmă.

PONT!

Atentie mare şi la aluniţele plane, nu doar la cele care devin palpabile! Aluniţele care sângerează frecvent şi nu se vindecă uşor, la fel ca şi aluniţele nou apărute la persoanele adulte, în special dacă au o formă, culoare, structură diferită de celelalte, reprezintă motive serioase de prezentare la medicul dermatolog pentru un control de specialitate.