An de an, distracția de Revelion se lasă, pentru mulți, cu o beție zdravănă. Norocul lor este că există o mulțime de variante de “dres” după mahmureala din cea mai lungă noapte a anului. Iată câteva dintre remediile stării de rău generate de consumul licorii bahice fără măsură!

 

Consumul de apă plată – apa ajută celulele ficatului să se refacă, ajutând organul să funcționeze la capacitatea lui maximă. Un consum cât mai mare de apă reduce deshidratatea (care este una dintre cauzele principale ale stării de rău) și ajută la eliminarea toxinelor introduse în organism odată cu băutura,

Borșul, murăturile sau zeama de varză – constituie remedii excelent pentru mahmureală. Acestea conțin electroliți pe care organismul tău îi pierde prin ingerarea alcoolului. În plus, acriturile refac vasele de sânge dilatate din cauza alcoolului și alungă senzația de greață,

Consumul de citrice – portocalele, lămâile și grapefruitul – au un conținut bogat în vitamina C, având proprietăți anti-mahmureală,

Ceaiul de mentă îndulcit cu miere de albine – menta este unul dintre leacurile ideale pentru combaterea stărilor de vomă, iar mierea ajută organismul să proceseze alcoolul mai repede.

Laptele – poate fi un bun pansament pentru stomac, în această situație,

Alimentația – în lupta cu mahmureala cel mai bine ar fi ca alimentele să fie consumate puțin și des. Sunt de preferat gustările care să conțină pâine prăjită, biscuiți, covrigi uscați sau o supă de pui care să protejeze stomacul. Au efecte benefice și ouăle fierte, iaurtul sau carnea de pasăre, în special cea de pui sau curcan,

Spălatul cu apă rece – dacă reziști, dușul cu apă rece te poate salva. Îmbunătățește circulația sanguină și ajută recuperarea în scurt timp,

Somnul – cu puțin noroc, un somn bun ­s-ar putea să te trezească la realitatea dinaintea întâmplării neplăcute.