Cooperativele înscrise în Uniunea Naţională a Cooperativelor Agricole de Producţie Integrată (UNCAPI), lansată luni, au afaceri de 40 de milioane de euro pe an în cele mai importante ramuri din agricultură.

Potrivit unui comunicat de presa citat de Agerpres.ro, toate cooperativele, asociaţiile, companiile şi persoanele fizice care activează în România în domeniul agricultură se pot înscrie, începând cu data de 5 martie, în UNCAPI, beneficiind de un sistem integrat de producţie şi desfacere, dar şi de reprezentare în faţa instituţiilor statului, consiliere pentru fonduri europene, cursuri de formare profesională şi oportunităţi de desfacere în cele mai mari lanţuri de retail.

Uniunea Naţională a Cooperativelor Agricole de Producţie Integrată are încă de la lansare şase membri. Sectoarele în care activează sunt: vegetal, legumicol, creşterea păsărilor şi producţia de ouă, creşterea ovinelor şi caprinelor, procesarea şi producţia de lapte şi a produselor din lapte, precum şi vânzarea produselor agroalimentare.

Preşedintele UNCAPI este Florin Burculescu, managerul cooperativei Ţara Mea, iar secretarul general Ştefan Nicolae, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor AgroStar.

UNCAPI va reprezenta interesele producătorilor agricoli în faţa instituţiilor statului, administraţiei centrale şi locale, va informa şi va consilia, dar va iniţia şi propuneri de modificare a legislaţiei siguranţei alimentare şi va milita pentru asocierea producătorilor agricoli în cooperative

‘Înfiinţarea UNCAPI este încă un semn că agricultura românească este pe un drum bun. Fermierii români sunt oameni extrem de muncitori şi de conştiincioşi, dacă au şi oportunitatea de a ajunge uşor la surse de informare şi de consiliere, de a le fi reprezentate interesele şi, mai ales, de a lucra într-un cadru organizat, care să le dea putere şi încredere, sunt sigur că în acest fel, vor ajunge curând pe lista marilor furnizori europeni’, apreciază Petre Daea, ministrul agriculturii.

Cu ajutorul UNCAPI, fermierii vor putea ajunge mai uşor cu produsele lor pe piaţă, în special în supermarketuri. Obiectivul principal al Uniunii este acela de a promova produsele româneşti pe piaţa autohtonă, dar şi pe cea internaţională, cu ajutorul unui sistem de management de producţie integrat. Practic, prin asocierea cooperativelor, se pun la dispoziţia fermierilor fabrici de procesare, abatorizare, depozite de colectare a legumelor şi fructelor, fabrici de conservare. Un sistem integrat de producţie ajută la scăderea preţurilor, astfel încât producţia fermierilor români să fie valorificată pe tot parcusul anului, nu doar în sezon.

O parte dintre legumele produse în România ajung pe rafturile marilor supermarketuri, însă legumele pot fi şi procesate. Ştefan Nicolae apreciază că lipsa unităţilor de procesare în România a creat de-a lungul timpului mari probleme, în sensul în care agricultorii aruncau producţiile pe câmp pentru că li se strica marfa. Tocmai acesta este şi scopul UNCAPI: să sprijine fermierii şi să integreze tot acest lanţ alimentar pentru a folosi producţiile şi a diminua pierderile.

Un alt obiectiv important al UNCAPI este de a atrage fonduri europene cu scopul de a dezvolta aceste afaceri româneşti. Se vor face cursuri de formare profesională şi se vor atrage investiţii în vederea capitalizării cooperativelor membre UNCAPI pentru a elimina intermediarii din lanţul agroalimentar.

UNCAPI va înfiinţa filiale teritoriale în toate judeţele din România şi va fi o prezenţă activă în toate structurile de dialog social la nivelul prefecturilor, Ministerului Agriculturii, Guvernului şi Parlamentului. De asemenea, UNCAPI va solicita Parlamentului finalizarea legislaţiei cu privire la facilităţile fiscale pentru fermieri, care va duce la capitalizarea cooperativelor şi asociaţiilor agricole. În acest moment, toate cooperativele care sunt înscrise în UNCAPI colaborează între ele.