Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, se apropie. Cu acest prilej, Patriarhia Română oferă credincioșilor posibilitatea de a petrece câteva zile speciale, binecuvântate cu trăiri duhovnicești, în lumina și iubirea divină, călătorind prin minunatele lăcașe de cult ale zonelor cu o deosebită încărcătură spirituală. Iată câteva dintre locurile sfinte în care vă puteți regăsi liniștea, în preajma Sfintelor Sărbători Pascale!

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 394, ediția print 

Agenția de Pelerinaj Basilica Travel, a Patriarhiei Române, va organiza noi pelerinaje, la care sunt așteptați toți cei ce caută mântuirea și prețuiesc bunătatea și iubirea lui Dumnezeu. Pelerinajele sunt cu atât mai încărcat de alese trăiri duhovnicești, de emoție și bucurie specială, cu cât, au loc chiar în zilele Învierii sau cu puțin timp înaintea Sfintelor Sărbători de Paști. În timpul călătoriei spirituale, vor fi vizitate printre cele mai importante lăcașe sfinte. În frunte cu clericii care vor coordona grupurile de pelerini, vor fi rostite rugăciuni de cerere, laudă, recunoștință și pocăință, către Dumnezeu. Rugăciuni care vor avea puteri uimitoare, tămăduitoare. Dacă din ochi vor picura lacrimi de curățire a inimii, ele vor aduce sentimente de adevărată înălțare sufletească. Fiecare loc biblic care-și deschide larg porțile pentru vizitatori este încărcat de spiritualitate, de viață duhovnicească.

Locurile sfinte care își așteaptă pelerinii

Mănăstirea Caraiman, Bușteni – 6-8 aprilie

Ziua 1  (150 km) Bu­curești – Mănăstirea Ghighiu (închinare la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Siriaca” și Izvorul Tămăduitor ) – Mănăstirea Sinaia, participare la slujba de Prohod a Domnului nostru Iisus Hristos la Mănăstirea Caraiman, cazare și cină (de post) la Mănăstirea Caraiman. Ziua 2   (110 km) Mic dejun (de post) – Mănăstirea Sfânta Treime din Bușteni – Biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului –  Biserica Adormirii Maicii Domnului din Brașov – Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Poiana Brașov –  cazare și cină (de post) la Mănăstirea Caraiman. Ora 00:00 – Participare la Slujba de Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos la Mănăstirea Caraiman – timp de odihnă. Ziua 3  (140 km) Mic dejun – Participare la slujba de a  Doua Înviere – masa festivă de Paști – Mănăstirea Țigănești – București. Costurile sejurului ajung la 355 de lei de persoană, cazare în cameră dublă. În acești bani intră cazarea, masa festivă de Paști, 2 cine, 2 mic dejunuri, însoțitorul de grup care va fi un preot sau un teolog și transportul cu autocarul. Nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice. Se pleacă la ora 06.45, din Dealul Mitropiliei.

Mănăstirea Sâmbăta de Sus – 6-8 aprilie

Ziua 1  (300 km) Bu­cu­rești – Mănăstirea Sinaia – Mănăstirea Caraiman din Bușteni (în Bușteni se află Crucea Eroilor Neamului; este un monument construit între anii 1926-1928 pe Vârful Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. La baza vârfului Caraiman se află orașul Bușteni) –  Biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului  –  Mănăstirea Sâmbăta de Sus, participare la slujba de Prohod a Domnului nostru Iisus Hristos la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, cazare și cină (de post) la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Ziua 2 (150 km) – Mic dejun (de post) – Sibiu (tur pietonal) – Sâmbăta de Sus,  cazare și cină (de post) la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. La ora 00:00 – Participare la Slujba de Înviere a Domnului la Mănăstirea Sâmbăta de Sus – timp de odihnă. Ziua 3 (320 km) Participare la slujba de a Doua Înviere la Mănăstirea Sâmbăta de Sus – masa festivă de Paști – Mănăstirea Cozia – Râmnicu Vâlcea – Pitești –  Bu­curești. Tariful este 380 de lei de persoană, în cameră dublă. De asemenea, intrările la obiectivele turistice nu sunt incluse în preț. Costurile acoperă 2 nopți cazare la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, 2 cine, 1 mic dejun, transportul cu autocarul, masa festivă de Paști și preotul care însoțește grupul de pelerini.

În atenția pelerinilor!

Mai multe informații despre pelerinajele care vor avea loc în preajma Sfintelor Paști, și nu numai, puteți obține accesând site-ul www.pelerinaj.ro sau discutând direct cu reprezentanții agenției care organizează călătoriile spirituale sunând la telefon 0371.332.010.