Senatul ­României a adop­­tat, pe 14 martie 2018, Legea privind aprobarea Programului de susținere a activității de reproducție în sectorul de creștere a bubalinelor. Programul se va derula pe doi ani, 2018-2020, iar bugetul total alocat pentru acest ajutor de stat este de 30 de milioane de euro.

În forma adoptată de Senat, ajutorul de stat se acordă pentru investiții în locuri noi de cazare crescătorilor de bivolițe, persoane juridice și/sau PFA, și/sau IF, și/sau II, care dețin exploatații autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și care des­fă­șoară activități de creș­te­re și reproducție. Ajutorul de stat se acordă pentru realizarea a maximum 200 de locuri noi de cazare, pentru un beneficiar, o singură dată.  Locurile de cazare trebuie populate cu animale de reproducție de rasă pură din specia bubaline, adică femele din specia bubaline, ai căror părinți și bunici sunt în­­scriși sau înregistrați ­într-un registru genealogic al aceleiași rase și care trebuie să fie înscrise, înregistrate sau măcar să îndeplinească criteriile de înscriere în registrul genealogic. Beneficiarii ajutorului trebuie să dețină suprafața de teren necesară investițiilor realizate în Program.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.396