Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului și-au petrecut prima zi de Paști în iubire și milostenie, dăruind zâmbete senine, îmbrățișări calde și bunătăți culinare tradiționale multor persoane nevoiașe din Ilfov. Peste o sută de persoane care trăiesc cu grija zilei de mâine, afundate în lipsuri și datorii, au primit tot ceea ce aveau nevoie pe masă de Sărbători, pentru a petrece un Paști mai frumos, mai liniștit.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 398, ediția print
Să fii cu sufletul deschis spre fapte care fac să renască în inimile oamenilor necăjiți bucuria Învierii Domnului este o dovadă de dragoste sinceră și un dar aparte, care se regăsește înlăuntrul fiecărui voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN). În prima zi de Paști, mulți dintre voluntarii Catedralei au ținut neapărat să transforme clipele grele ale sărmanilor în momente magice, de sărbătoare creștină. Și au reușit. Ca într-o familie adevărată, aceștia au pășit pragurile caselor sătenilor cu posibilități financiare reduse, din localitățile Cozieni, Găneasa și Piteasca, încărcați cu daruri. Și drumul lor a continuat cu vizitarea și oferirea darurilor celor 60 de vârstnici aflați în grija asistenților sociali de la Căminul de Bătrâni „Sf. Irineu”, din orașul Pantelimon.
Le-au umplut sufletele de Lumină Sfântă, ochii de lacrimile bucuriei și inimile de iubire. Indiferent de starea și de situația în care se aflau gazdele, vizitatorii, respectiv voluntarii, i-au înduioșat cu cuvinte duhovnicești pe toți cei ce se confruntă zilnic cu durerea, îndoiala și dificultățile vieții. „Contează mult pentru acești vârstnici să le oferi puțină dragoste, puțină alinare, o vorbă bună, asta contează cel mai mult. Mulți dintre ei sunt părăsiți de copii sau au copiii foarte departe, ori se confruntă cu o boală care îi țintuiește la pat. A fost o activitate foarte frumoasă”, a spus Dan Prună, coordonatorul grupului de voluntari, citat de basilica.ro.
Biserica ajută cel mai mult sărmanii
Potrivit sursei citate, Biserica Ortodoxă Română este cel mai mare filantrop raportat la contribuția sa în mediul social, la întrajutorarea persoanelor aflate în dificultate. Zeci de mii de români, de la sate și de la orașe, au beneficiat până acum numai de proiectele desfășurate de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale. Prin programul „Donează sânge, salvează o viață!” au fost colectate peste zece tone de sânge. Iar prin intermediul proiectelor „Sănătate pentru sate” și „Prevenție și educație pentru sănătate” au fost asistate și consiliate gratuit, în diferite specializări medicale, mii de oameni din mediul rural.
Foto: BASILICA.RO