Ministerul Sănătății face demersuri pentru a ajuta cât mai mulţi români să prevină îmbolnăvirea prin gripă sezonieră. După ce au achiziţionat deja un million de doze de vaccin, reprezentanţii instituţiei au încheiat demersurile pentru cumpărarea a încă 300.000 de doze. Beneficiarii imunizării gratuite vor fi persoanele considerate la risc, respectiv, bolnavii cronic, bătrânii, copii, femeile însărcinate şi angajaţii din sistemul sanitar.
Articol pubicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 426, ediția print
Chiar dacă, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, în primele două săptămâni de supraveghere nu s-au înregistrat cazuri de gripă confirmate cu laboratorul, Ministerul Sănătăţii suplimentează numărul dozelor de vaccin. Până acum au fost distribuite către direcțiile de sănătate publică din teritoriu și din București, 696.511 doze de vaccin antigripal. Însă, până la sfârșitul lunii noiembrie, numărul total al dozelor care vor fi distribuite pentru buna desfăşurare a campaniei, va ajunge la 1.300.000. Peste 60.600 de persoane din grupele aflate la risc au fost vaccinate antigripal cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății, numai până la jumătatea acestei luni, anunţă ministerul de resort.
Vaccinarea, cea mai sigură metodă de a preveni îmbolnăvirea
Specialiştii reamintesc populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă. Aceştia recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi, în special, prin gripă.