Prefectul județului Ilfov, Mihai-Sandu Niță

Marți, 2 aprilie, a fost marcată, în premieră în România, Ziua Instituţiei Prefectului, sărbătoare instituită prin Legea 348/2018. Prin activitățile organizate cu acest prilej, la sediul Instituției Prefectului județului Ilfov, s-a dorit să se arate importanța pe care aceasta o are în arhitectura statului, în coordonarea serviciilor publice deconcentrate, în sprijinirea autorităților locale și a cetățenilor.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 447

În holul Prefecturii Ilfov, reprezentanții armelor – Jandarmeria și Poliția – ilfovene, reprezentanții ISUBIf sau ai Crucii Roșii, Filiala Ilfov s-au pregătit cu pliante și demonstrații de tehnici de luptă, de prim ajutor, de intervenție în caz de urgență. Elevii de”Ispravnicii de județe”, din Prefecturi

În România, noțiunea de prefect s-a întâlnit în Muntenia și Moldova încă înainte de Unirea Principatelor (1859), chiar dacă cei care dețineau această funcție se numeau ”ispravnici de județe” sau ”ispravnici administratori”. Oficial, denumirea de prefect a fost instituită prin Legea comunală din 1 aprilie 1864 și Legea pentru înființarea consiliilor județene din 2 aprilie 1864, care prevedea că ”prefectul, cap al administrației județene, dirige toate lucrările acestei administrațiuni, îi execută hotărârile consiliului județean”.

În prezent, prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, adică la nivelul județelor, și reprezintă garantul respectării legii și ordinii publice la nivel local. Este o autoritate a administrației publice locale, asigură verificarea legalității actelor emise de autoritățile administrațiilor publice locale și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale organizate în teritoriu la nivel județean. Pentru a-și exercita prerogativele, prefectul își desfășoară activitatea în cadrul Instituției Prefectului – instituție publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu și buget proprii.